Perioada 2025–2030 reprezintă o fereastră reală de oportunitate pentru ca România să se repoziţioneze ca actor industrial strategic în Uniunea Europeană. Pentru a valorifica acest moment, este esenţial un Plan Naţional de Competitivitate autentic interinstituţional – nu limitat la un singur minister –, aliniat la viitoarele instrumente europene pentru cadrul financiar 2028–2034, inclusiv la Fondul European de Competitivitate, şi orientat către industrii cu valoare adăugată ridicată şi consolidarea rezilienţei economice.

În prezent, sute de români activează în sectorul privat la Bruxelles, în organizaţii europene solide, implicate direct în analiza politicilor şi oportunităţilor de dezvoltare economică generate de contextul UE. Le-am adresat două întrebări-cheie: care sunt, din perspectiva lor, sectoarele strategice ale României pentru competitivitatea europeană şi ce ar trebui să facă România, chiar acum, pentru a obţine rezultatele pe care le aşteptăm cu toţii?

Materialul de faţă se bazează pe răspunsurile a opt profesionişti români cu expertiză relevantă la nivel european: Alexandru Marchiş (expert în politică agricolă), Vlad Olteanu (Healthcare Director, EuropaBio), Vlad Vîţă (Policy Advisor, Ecommerce Europe), Andreea Gulacşi (Director Policy & External Affairs, CEN şi CENELEC), Filip Dimitriu (Director, FEDARENE – reţeaua europeană a agenţiilor regionale şi locale de energie), Claudia Gherman (Digital Transformation Senior Manager, Aerospace, Security and Defence Industries Association of Europe – ASD), Roxana Caba (Communication Manager, EPRA – European Public Real Estate Association) şi Alexandra Tamaş (Director EU Public Affairs, Novartis).

Agrifood şi bioeconomie: de la materie primă la valoare adăugată

Pentru Alexandru Marchiş, expert în politică agricolă, unul dintre cele mai subevaluate atuuri ale României rămâne industria alimentară. România dispune de resurse agricole semnificative, însă competitivitatea europeană nu se mai joacă la nivel de producţie primară, ci de procesare, inovare şi diferenţiere. „Industria alimentară reprezintă un sector cu mare potenţial de competitivitate, dacă este susţinută de politici care încurajează inovarea şi dezvoltarea de produse cu valoare adăugată ridicată”, subliniază el. O astfel de strategie ar contribui nu doar la creşterea economică internă, ci şi la consolidarea poziţiei UE ca principal exportator global de produse alimentare procesate.

Această logică se extinde către bioeconomie: materiale bio-based, integrarea în lanţuri de aprovizionare verzi şi utilizarea tehnologiei – de la agritech la date satelitare – pentru creşterea productivităţii şi sustenabilităţii.

Sănătate, biotech şi farma: de la piaţă de consum la furnizor de soluţii

Sectorul life sciences apare constant în răspunsurile experţilor ca pilon strategic pentru competitivitatea europeană. Vlad Olteanu, Healthcare Director la EuropaBio, subliniază că România poate „juca inteligent” în biotehnologii, farma, dispozitive medicale şi digital avansat, având atât talentele necesare, cât şi o fereastră de oportunitate într-o Europă preocupată de rezilienţă şi autonomie strategică.

România poate deveni furnizor de capacitate industrială şi inovare în noile iniţiative europene pentru securitate sanitară, producţia locală de medicamente esenţiale şi utilizarea datelor biomedicale. Dar acest lucru nu se va întâmpla spontan. „Pentru a transforma avantajele potenţiale într-o poziţionare reală, România are nevoie de un Plan Naţional de Competitivitate care să funcţioneze ca un cadru coordonat, nu ca o listă de intenţii”, avertizează Olteanu.

Alexandra Tamaş, Director EU Public Affairs la Novartis, aduce date concrete: „Industria farmaceutică bazată pe cercetare şi dezvoltare este deja un motor economic important pentru Europa: cel mai mare exportator mondial de medicamente, cu investiţii anuale de zeci de miliarde de euro în R&D şi milioane de locuri de muncă. România are exemple de succes, cum este fabrica Novartis de la Târgu Mureş, însă pentru a atrage noi investiţii este nevoie de un ecosistem de inovare solid: parteneriate între universităţi, spitale şi industrie, hub-uri de inovaţie, o Agenţie a Medicamentului mai bine digitalizată şi politici publice care să recompenseze valoarea adusă de inovaţie.”

Digitalizare, e-commerce şi standarde: infrastructura invizibilă a competitivităţii

„Digitalizarea este un fir roşu care traversează toate sectoarele. Obiectivul esenţial al României rămâne digitalizarea accelerată, în special pentru IMM-uri, care încă se situează mult sub media UE. Digitalizarea nu este doar o chestiune de tehnologie, ci de competitivitate sistemică: reduce birocraţia, creează un mediu de afaceri echitabil şi facilitează integrarea în pieţele europene”, subliniază Vlad Vîţă, Policy Advisor la Ecommerce Europe.

În paralel, e-commerce-ul şi curieratul devin motoare economice importante, cu sinergii puternice şi potenţial regional, mai ales datorită poziţiei geografice a României şi contextului aderării la Schengen.

Pentru Andreea Gulacşi, Director Policy & External Affairs la CEN şi CENELEC, competitivitatea României este strâns legată de capacitatea sa de a înţelege şi influenţa standardele europene. IT-ul, inteligenţa artificială, industria avansată şi securitatea cibernetică sunt domenii în care respectarea standardelor este condiţie de acces pe piaţă. „Statele care sunt la masa unde se stabilesc regulile sunt cele care atrag investiţii şi îşi protejează companiile”, spune ea. România trebuie să investească în capacităţi tehnice naţionale – laboratoare, centre de testare – şi să folosească achiziţiile publice pentru a crea cerere internă pentru produse conforme cu standardele UE.

Energie, regiuni şi oraşe competitive

Filip Dimitriu, director la FEDARENE, subliniază un aspect esenţial: “Competitivitatea nu este doar naţională, ci se construieşte la nivel local. Oraşele şi regiunile combină infrastructura, capitalul uman şi investiţiile pentru a sprijini industria, iar primarii din România deţin deja competenţe legale care le permit să joace un rol crucial în dezvoltarea companiilor şi a industriei locale”. În mod special, competenţa de planificare urbanistică poate facilita dezvoltarea zonelor industriale şi comerciale, cu un accent pe hub-uri industrial-energetice. Primarii au la dispoziţie instrumente legale şi acces la fonduri europene pentru a crea astfel de hub-uri, a colabora cu universităţile şi a stimula inovaţia locală.

Un Plan Naţional de Competitivitate eficient trebuie implementat descentralizat, permiţând regiunilor să definească strategii adaptate avantajelor lor comparative. Chiar şi reforma teritorială, intens discutată, poate deveni un vector important pentru creşterea competitivităţii locale.

Apărare, digital şi tehnologii cu dublă utilizare

Claudia Gherman, de la ASD, subliniază că Europa intră într-o perioadă fără precedent de investiţii în apărare, iar România are atât capacităţi industriale, cât şi un rol strategic la frontiera estică a NATO. Viitorul competitivităţii în acest sector nu ţine doar de producţie, ci de tehnologie: drone, sisteme autonome, comunicaţii criptate, analiză de date.

“România ar putea face un salt strategic prin lansarea unui program naţional pentru tehnologii cu dublă utilizare, prin implicare activă în negocierile privind Fondul European de Competitivitate şi prin crearea unui centru regional dedicat testării, cercetării aplicate şi accelerării industriale”, sublinia Gherman.

Capital, urbanizare şi infrastructură

Din perspectiva Roxanei Caba, Communication Manager la EPRA, “Competitivitatea României este strâns legată de infrastructură, energie şi capacitatea de a mobiliza capital privat”. Parcurile logistice moderne, certificate ESG, infrastructura pentru industrie şi comerţ, precum şi dezvoltarea unui cadru robust pentru vehicule imobiliare listate (REIT-uri - Real Estate Investment Trust) pot canaliza economisirea şi investiţiile către regenerare urbană, industrie, sănătate şi educaţie.

Un Plan Naţional de Competitivitate trebuie să includă digitalizarea radicală a proceselor de autorizare, un program „brown-to-green” pentru clădiri ineficiente şi o viziune clară asupra urbanizării inteligente ca factor de competitivitate.

Concluzie

Mesajul comun al acestor voci este limpede: România dispune de sectoare strategice, talente şi acces fără precedent la resurse europene. Ce lipseşte însă este coerenţa, coordonarea şi capacitatea de a transforma aceste oportunităţi într-o strategie aplicată constant. Dacă acest pas este făcut acum, între 2025 şi 2030, România nu doar că va reduce decalajele economice, ci poate deveni un actor industrial indispensabil în Uniunea Europeană.

Prin acţiune consecventă, România poate evolua de la statutul de piaţă emergentă la cel de motor industrial necesar în arhitectura europeană.

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.