Dăianu ar putea fi susţinut de PSD pentru o poziţie în Consiliul de Administraţie al BNR - surse

Postat la 05 iunie 2014 32 afişări

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Finanicară, Daniel Dăianu, ar putea fi susţinut de PSD pentru a ocupa o poziţie în noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Dăianu ar putea fi susţinut de PSD pentru o poziţie în Consiliul de Administraţie al BNR - surse

 Fost economist şef al BNR (1992-1997) şi pentru scurtă perioadă ministru al Finanţelor (decembrie 1997 - sepembrie 1998), Daniel Dăianu a cochetat de-a lungul vremii cu mai multe formaţiuni politice, cea mai notabilă realizare fiind poziţia de europarlamentar din parte PNL (2007-2009).

Dăianu a fost numit anul trecut prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, anterior fiind consilier şi consilier onorific al premierului Victor Ponta.

Licenţiat în ştiinţe economice la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti (1975), Dăianu a obţinut titlul de doctor în economie, tot la ASE, în 1988.

Dăianu şi-a început cariera în 1976 la Direcţia de Informaţii Externe, unde a lucrat exclusiv pe probleme economice până în 1978, şi a recunoscut public că părinţii săi au activat în Direcţia Securităţii Statului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/daianu-ar-putea-fi-sustinut-de-psd-pentru-o-pozitie-in-consiliul-de-administratie-al-bnr-surse-12700939
12700939
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.