Curtea de Apel Bucureşti a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea. Decizia este irevocabilă

Postat la 10 octombrie 2012 14 afişări

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP.

În 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 fusese modificat actul constitutiv şi era numit administrator unic "Franklin Templeton Investment Management Limited Marea Britanie Sucursală din Bucureşti". Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursul Fondului Proprietatea, menţinând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/curtea-de-apel-bucuresti-a-anulat-numirea-companiei-franklin-templeton-ca-administrator-al-fondului-proprietatea-decizia-este-irevocabila-10187420
10187420
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.