Cunoştinţele financiare ale românilor s-au diminuat în ultimele 18 luni

Autor: Ioana Mihai Postat la 20 iulie 2012 15 afişări

Aproape 90% dintre români au un nivel redus de înţelegere a problematicilor legate de bani sau întâmpină dificultăţi în utilizarea conceptelor financiare esenţiale.

Deşi 86% dintre români au cunoştinţe corecte privind subiectul economisirii din timp pentru pensie, doar 21% deţin un plan pentru pensie. În cadrul portalului www.testulbanilor.ro consumatorii români pot parcurge un test pentru a-şi identifica propria personalitate financiară. Continuând demersurile menite să contribuie la dezvoltarea nivelului de educaţie financiară a publicului, ING a realizat în 2012 a doua ediţie a testului de inteligenţă financiară - "FQ test". Lansat în premieră la sfârşitul anului 2010, ca instrument de măsurare a cunoştinţelor şi abilităţilor financiare, "FQ test" include în ediţia curentă o componentă nouă privind personalitatea financiară a consumatorilor. Studiul este realizat în zece ţări din Europa: Bulgaria, Cehia, Grecia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania, Turcia şi Ungaria.

Evaluarea abilitatilor financiare s-a realizat pe baza unui test cu 13 intrebari, axate pe patru directii: viitorul financiar, aspecte financiare legate de gospodarie, economisire si investitii. In functie de numarul raspunsurilor corecte, respondentii sunt incadrati in patru profile de cunostinte privind finantele personale: nestiutor (0-4 raspunsuri corecte); incepator (5-8 raspunsuri corecte); mediu (9-11 raspunsuri corecte); avansat (12-13 raspunsuri corecte).

Rezultatele cercetarii arata ca, in decursul ultimelor 18 luni, nivelul de cunostinte financiare al consumatorilor romani s-a redus: 88% dintre respondenti se incadreaza in 2012 in profilele "incepator" si "nestiutor", cu 11% mai mult fata de 2010. O evolutie similara se regaseste, de altfel, la nivelul tuturor tarilor analizate, in medie 86% dintre respondentii din cele 10 tari europene incadrandu-se in aceste doua profile (cu 6% mai multi fata de 2010).

In randul consumatorilor romani, procentul persoanelor care demonstreaza un nivel foarte de redus de intelegere a problematicilor legate de bani - profilul "nestiutor - aproape s-a triplat, de la 8% in 2010 la 21% in prezent. In acelasi timp, categoria consumatorilor romani care inteleg elementele de baza legate de administrarea banilor dar intampina dificultati in a utiliza concepte financiare esentiale ("incepatori") s-a diminuat usor, de la 69% in 2010 la 67% in prezent. Ponderile celor doua profile sunt similare celor inregistrate la nivel european, de 20% pentru segmentul "nestiutor" si 66% pentru "incepatori".

"Studiul privind nivelul cunostintelor si abilitatilor financiare realizat de ING arata o data in plus ca, in contextul noilor realitati economice, oamenii au tot mai mult nevoie de indrumare si consultanta financiara profesionista, care sa ii ajute sa isi inteleaga si administreze mai bine situatia si viitorul financiar. In ceea ce ne priveste, la ING incercam permanent sa oferim clientilor nostri o consultanta de cea mai inalta calitate si sa le fim aproape pe tot parcursul relatiei", a declarat Carmen Soare, director marketing, ING Asigurari de Viata.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Cunoştinţe financiare,
români,
ing
/actualitate/cunostintele-financiare-ale-romanilor-s-au-diminuat-in-ultimele-18-luni-9894022
9894022
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.