Are 24 de ani, stă în Presicce, în provincia Lecce, adică în partea cea mai sudică a călcâiului peninsulei. În fiecare zi, la ora 4.26, Amilcare Erroi, student, pleacă din Lecce către Bari, în nordul provinciei italiene Apuglia, ca să ajungă la Facultatea de Chimie a universităţii din oraş.

Alarma lui sună la ora 3 în fiecare dimineaţă, de cel puţin patru ori pe săptămână.

„Mama mă duce cu maşina de la Presicce la Alessano, de unde iau autobuzul spre Bari. Pleacă la 4:26 dimineaţa. Şi apoi mă întorc: călătoria totală este de şase ore. Şi dacă există întârzieri pe drum, chiar mai mult. Nu sunt singurul în autobuzul acela: sunt şi mai mulţi profesori care călătoresc zilnic în zona Bari pentru a preda”, povesteşte studentul pentru bari.corriere.it.

Criza economică loveşte în bătrânul continent european fără discriminare.

Preţurile la chirii s-au triplat în unele locuri ale Europei, aşa că, pentru europeanul mediu, a locui undeva cu chirie devine un demers imposibil.

Amilcare face şase ore doar pe drum – trei – dus, trei – întors, cam cât o călătorie cu trenul Bucureşti – Braşov, în fiecare zi.

Trezitul de dimineaţă, mai ales după ce mai acumulezi oboseala din timpul anului universitar, devine o chestiune complicată, mai ales pentru un tânăr student, care are nevoie de cel puţin opt ore de somn ca să se refacă.

Îi e greu să se trezească aşa devreme patru dimineţi din şapte?

„Nu e uşor. La începutul anului universitar, e complicat. Apoi, după câteva săptămâni, devine un pseudo-obicei. Încerc să mă odihnesc în autobuz. Bineînţeles, lipsa somnului e dificilă, mai ales pentru că nu am o oră fixă ​​de culcare. Dacă m-aş gândi prea mult la ce oră ar trebui să mă trezesc, nu aş dormi deloc.”

E un efort provizoriu, într-adevăr, şi care contează enorm pentru viitorul profesional al lui Amilcare, conştient că unele lucruri nu le poţi afla doar din cărţi.

„Ajung în jurul orei 7:20. Pentru un curs precum Chimia, e important să fii prezent: anumite explicaţii nu se înţeleg fără o discuţie directă. Apoi iau autobuzul înapoi spre Alessano la 4:40. Ajung acasă, în Presicce, în jurul orei 8:00”.

De mutat în Bari, deocamdată, este de neconceput.

Faţă de chiria de 400 de euro la care se adaugă facturile şi cheltuielile de zi cu zi, transportul său pe lună, între cel mai sudic punct al „călcâiului” Italiei şi cel mai nordic său punct, ajunge la 170 de euro, plus 20 pe săptămână pentru combustibil.

Unde mai pui că în cursa pentru Bari, la 4 dimineaţa, se întâlneşte cu alţi profesori ai universităţii din Bari – alţi europeni pe care criza economică nu i-a iertat.