Cum ii sperie medicii pe americani: mananci hotdog, faci cancer

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 31 iulie 2011 39 afişări

Un panou publicitar a aparut in aceasta saptamana langa pista de curse de la Indianapolis, avertizandu-i pe fanii NASCAR ca daca mananca hotdogi, se pot imbolnavi de cancer.

Imaginea de pe panou reprezinta un pachet de tigari, cu un cap de mort desenat in loc de marca si din care ies cativa carnaciori, cu avertismentul aferent "Hotdogii va pot ruina sanatatea". Panoul a fost platit de asociatia nonprofit Comitetul Doctorilor pentru o Medicina Responsabila (Physicians Committee for Responsible Medicine - PCRM), care isi promoveaza astfel proiectul de lupta contra cancerului, Cancer Project.

Susan Levin, directorul departamentului de educatie pentru alimentatie sanatoasa in cadrul PCRM, sustine ca "un hotdog va poate trimite la moarte prematura", intrucat "carnea procesata de genul mezelurilor folosite la prepararea unui hotdog poate creste riscul de diabet, boli de inima si diverse tipuri de cancer", in special cancer colorectal si de prostata. "La fel ca tigarile, hotdogii ar trebui sa fie vanduti cu etichete de avertisment care sa-i ajute pe fanii curselor auto si pe ceilalti consumatori sa inteleaga riscurile de sanatate la care se expun", afirma Levin pe site-ul PCRM.

Neil Barnard, seful Cancer Project, i-a si dat in judecata pe marii producatori de mezeluri, intre care Oscar Mayer si Hebrew National, insistand ca produsele lor sa fie vandute numai cu etichete de avertizare, la fel cum sunt vandute tigarile.

Anul trecut, cu ocazia curselor organizate pe circuitul de la Indianapolis s-au vandut la standurile din apropierea pistei peste 1,1 milioane de hotdogi. Conform Institutului American pentru Cercetari in domeniul Cancerului, o simpla portie de 50 de grame de carne procesata (adica atat cat se gaseste intr-un hotdog), consumata zilnic, creste in medie cu 21% riscul de cancer colorectal. Anual, din cauza cancerului colorectal mor circa 53.000 de americani, dintr-un total de circa 143.000 diagnosticati cu aceasta afectiune.

Producatorii de mezeluri au reactionat imediat la ideea panoului publicitar. "Este o acuzatie absurda", a declarat pentru CBS News Janet Riley, presedinta Consiliului National al Producatorilor de Hotdog si Mezeluri. "A incerca sa faci legatura intre un produs alimentar cu valoare nutritiva clara si un produs precum tigarile, care nu are nicio astfel de calitate, este provocator si alarmist."

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-ii-sperie-medicii-pe-americani-mananci-hotdog-faci-cancer-8550565
8550565
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.