Cum identifică statul „bombardierii”, pentru a le taxa averile nejustificate. Răspunsul oficial al ANAF
Oficialii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au detaliat, la solicitarea Mediafax, paşii pe care organele fiscale îi urmează în contextul în care preşedintele instituţiei, Adrian Nica, a transmis, în urmă cu o lună, un avertisment ferm persoanelor care nu-şi pot justifica averile, în special aşa-numiţilor „bombardieri”.
Persoanele care afişează averi considerabile fără a avea venituri declarate, implicit aşa-numiţii „bombardieri” cu maşini scumpe, sunt în vizorul şefului ANAF, Adrian Nica, care anunţa pa 16 octombrie declanşarea unei acţiuni de verificare a românilor cu averi nejustificate. Astfel, în jur de 200 de persoane care nu ar putea să îşi justifice averea ar fi vizate de controale, spunea demnitarul.
Acesta este contextul în care reporterul Mediafax a transmis un set de întrebări pentru a afla informaţii cât mai aplicate privind profilul celor 200 de persoane de pe lista scurtă anunţată, măsurile concrete pe care le poate lua sau pe care responsabilii ANAF au decis să le ia în cazul lor şi când va fi demarată acţiunea propriu-zisă.
Procedura Fiscului
Reprezentanţii ANAF au transmis Mediafax că, potrivit Codului Fiscal, analiza de risc reprezintă activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării activităţilor de administrare fiscală.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













