Cum devine un premier star pe YouTube? Israelianul Benjamin Netanyahu lansează mii de clipuri video pentru populaţia Iranului

Autor: Alex Ciutacu Postat la 02 iulie 2018 51 afişări

Cum devine un premier star pe YouTube? Israelianul Benjamin Netanyahu lansează mii de clipuri video pentru populaţia Iranului

În ciuda eforturilor regimului din Iran de a cenzura sau de a întrerupe internetul, iranienii arată că iubesc clipurile video virale la fel de mult ca restul planetei. Acum, premierul israelian Benjamin Netanyahu intră în cursă pentru popularitate în faţa iranienilor, potrivit Bloomberg.

Canalul de YouTube al prim-ministrului publică clipuri video de scurtă durată, cu subtitrări în limba Farsi, adresându-se direct poporului iranian – în cel mai recent felicită echipa de fotbal a Iranului pentru performanţa de la Campionatul Mondial.

În plus, biroul său gestionează un grup de Telegram, populara aplicaţie de messenger pe care regimul a încercat să o interzică recent. Pe acest grup biroul său oferă sfaturi cu privire la economisirea de apă potabilă şi diverse mesaje de pace.

Abordarea lui Netanyahu în videoclipuri este una relaxată, deşi el poartă costum şi cravată. Mesaul său se menţine consistent: Israel nu are nicio problemă cu poporul iranian, doar cu liderii acestuia.

Este dificil de analizat popularitatea canalului său. Videoclipul despre echipa de fotbal a Iranului are doar 24.000 de vizualizări.

Regimul iranian urmăreşte activitatea video a premierului israelian. La începutul lunii, de exemplu, ministrul apărării din Iran a refuzat public oferta lansată de Netanyahu prin intermediul videoclipurilor de a primi tehnologie de conservare a apei potabile din partea Israelului.

Publicaţia al-Mayadeen, aservită activiştilor pro-Iran, a clasat clipurile video drept o încercare a Israelului de a se amesteca în afacerile interne din Iran.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
video,
premier,
benjamin netanyahu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.