Cum construiesc comunismul capitaliştii din Beijing

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 23 noiembrie 2013 110 afişări

Bursa chinezească a atins noi maxime, după ce banca centrală a lansat un plan de dereglementare a pieţelor financiare, care include o marjă mai mare de tranzacţionare pentru yuan şi renunţarea la limita de investiţii pentru managerii străini de fonduri.

Cum construiesc comunismul capitaliştii din Beijing

Indicele Shanghai Composite Index (SHCOMP) a ajuns miercuri la 2.206,61 puncte, cel mai mare nivel din octombrie încoace, iar indicele Hang Seng China Enterprises Index (HSCEI) a ajuns la 11.437,44 puncte, câştigând în doar câteva zile 11%, cea mai mare creştere de acest fel din octombrie 2011 încoace.

Guvernatorul Zhou Xiaochuan a anunţat că accelerarea convertibilităţii yuanului este printre priorităţile decise la recenta plenară a Partidului Comunist, care intenţionează să realizeze acest obiectiv până în 2020, alături de alte reforme cu bătaie lungă, precum relaxarea restricţiilor în domeniul rezidenţei şi măsuri de modernizare a agriculturii. Pieţele au salutat ideea, considerând că dereglementarea pieţei valutare va atrage investiţii la bursă şi va stimula lichiditatea.

Nu e singura veste bună de la Beijing - economia chineză a crescut cu 7,8% în al treilea trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce ar trebui să permită atingerea ţintei de 7,5% fixate de partid pentru 2013.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-construiesc-comunismul-capitalistii-din-beijing-11717276
11717276
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.