Cum au ajuns apele din România veritabile focare de infecţie

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 19 aprilie 2018 353 afişări

Nu numai că România este tot mai poluată, că sistemele şi metodele de reciclare sunt puţine, izolate şi, implicit, fără impact, dar chiar şi gunoaiele ajung unde nu trebuie. De pildă, în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui (Bicaz, Neamţ) se găsesc cantităţi enorme de deşeuri, conform unui comunicat transmis de Hidroelectrica.

Cum au ajuns apele din România veritabile focare de infecţie

“Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată în comunicatul transmis de Hidroelectrica.

Acţiunile Hidroelectrica presupun colectarea, transportul şi eliminarea deşeurilor plutitoare din zona fronturilor de retenţie ale hidroecentralei Dimitrie Leonida, (Stejaru). Numai în ultimele zile angajaţii societăţii au strâns cca. 200 de saci, cu un volum de 240 de litri fiecare, cu gunoaie aduse de ape în perimetrul barajului. Lucrările sunt în desfăşurare la acest moment, acţiunea fiind departe de finalizare, şi se realizeză atât cu resurse proprii - angajaţi şi echipamente (bărci, greifere, macarale), cât şi cu sprijin extern, prin firme specializate. Hidroelectrica estimează pentru anul 2018 un efort financiar de 141.463,78 lei pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui.

Hidroelectrica luptă an de an la Bicaz cu consecinţele poluării - o face ca parte a preocupărilor societăţii legate de mediu şi pentru evitarea problemelor tehnice ce ar putea fi cauzate turbinelor de aspirarea deşeurilor, însă responsabilitatea rezolvării de esenţă a problemei cade în sarcina autorităţilor care ar trebui să acţioneze mult mai hotărât, să aplice legile şi să nu mai permită escaladarea degradării mediului. Situaţia poluării din zona râului Bicaz este una de notorietate.

Facem un apel către autorităţile publice locale, către Administraţia Naţională „Apele Romane” şi Garda Naţională de Mediu să îşi exercite prerogativele legale ferm şi în mod constant, pentru a identifica autoriilor reali ai poluării şi pentru a interveni pentru limitarea gradului de degradare a mediului din zonă”, a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica. Principiul care ar trebui implementat este acela că ”poluatorul plăteşe”, ori în cazul societăţii noastre, acest lucru nu se aplică. Majoritatea lacurilor de acumulare sunt invadate de deşeuri iar adevăraţii poluatorii rămân anonimi şi scapă nepedepsiţi, deşi ar trebui sancţionaţi drastic. Milităm de asemenea pentru educarea populaţiei în ceea ce priveşte respectarea mediului înconjurător.

In anul 2017 cantitatea de deseuri colectata a fost de doar o tona, deoarece regimul precipitatiilor a fost relativ scăzut, însă  în anul 2016 - prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50.5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui.

În trecut deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de catre colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a fost nevoită să suporte costuri importante pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deseuri,
ape,
poluare,
bicaz,
gunoaie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.