Cum ajută tehnologia gospodinele: s-au inventat hainele care nu trebuie spălate

Autor: Ioana Mihai Postat la 19 decembrie 2011 34 afişări

Chinezii au izbutit să inventeze ţesături din bumbac care nu au nevoie să fie curăţate, petele şi mirosurile urâte dispărând prin simpla expunere la soare. Inginerii care au patentat această descoperire spun că tratamentul este ieftin, nu este toxic şi nici nu poluează, relatează CNBC.

Experţii în retail spun că această nouă invenţie ar putea da lovitura, dat fiind interesul tot mai mare al cumpărătorilor pentru aşa-numitele haine funcţionale. Cercetătorii care au patentat invenţia sunt din cadrul Shanghai Jiao Tong University şi Hubei University for Nationalities. Studiul s-a axat pe dioxidul de titan, o substanţă chimică despre care se spune că este un "catalizator excelent pentru degradarea poluatorilor de natură organică". De fapt, substanţa este deja folosită pentru ferestrele care nu au nevoie să fie spălate, şosetele care nu capătă niciodată miros, la fel ca şi în cazul obiectelor sanitare.

Eforturile iniţiale de a extinde utilizarea acestei substanţe asupra ţesăturilor de bumbac nu au avut rezultate pentru că avea efect doar atunci când erau expuse la lumină ultravioletă.

Realizarea echipei de cercetători a fost că au reuşit să creeze nano-particule pe bază de alcool, ce au la bază dioxid de titan şi azot. Ţesăturile au fost impregnate cu această soluţie, apoi uscate şi limpezite cu apă fierbinte. La final, ţesăturile au fost tratate cu o soluţie cu ioni de argint. Pentru a-şi verifica rezultatele, inginerii au murdărit hainele cu suc de portocale şi apoi le-au expus razelor solare. După două ore de stat la soare, 71% din pete au dipărut.

Experiementul a fost repetat de cinci ori, având acelaşi rezultat; mai mult, calităţile acestor materiale nu dispar nici dacă sunt spălate şi uscate.

Industria textilă ar urma să aibă beneficii imense de pe urma acestor descoperiri, au declarat experţii. "Acest tip de haine funcţionale s-au dovedit deja foarte populare, mai cu seamă în Japonia, unde după dezastrele din acest an, alimentarea cu energie electrică a devenit deficitară; prin urmare şi uscarea hainelor poate fi dificilă", spune Isabelle Cavill, o specialistă în industria textilă, la Planet Retail.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tehnologie,
rufe,
spalat,
haine
/actualitate/cum-ajuta-tehnologia-gospodinele-s-au-inventat-hainele-care-nu-trebuie-spalate-9075385
9075385
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.