Cum a reuşit o familie din Harghita să pornească de la zero un business de zeci de mii de euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 28 august 2019 175 afişări

Dintre munţi şi dintre păşunile invadate de verdeaţă din Harghita, treziţi în mijlocul caprelor şi al treburilor care nu se termină niciodată într-o fermă, Gyöngyvér Becze-Máthé şi familia ei plăsmuiesc şi trimit mai departe către pofticioşi delicatese de nepreţuit. Brânza Timian s-a născut dintr-o pasiune pentru alimentaţia bio, iar de acolo până la anteprenoriat nu a mai fost decât... de fapt, au fost mai mulţi paşi. Dar să o luăm pe rând.

Cum a reuşit o familie din Harghita să pornească de la zero un business de zeci de mii de euro
Cum a reuşit o familie din Harghita să pornească de la zero un... deschide galeria

„Eu şi familia mea trăim în afara oraşului, între munţi cu păşuni şi aer curat. Suntem înconjuraţi de natură şi apreciem ceea ce ne oferă, astfel încât alimentaţia bio a devenit un subiect foarte important în viaţa noastră. La un moment dat, am aflat despre beneficiile laptelui de capră pentru sănătate, precum şi despre faptul că păşunile noastre, bogate în plante medicinale şi tufişuri, sunt preferate de capre pentru păscut”, povesteşte Gyöngyvér Becze-Máthé, fondatoarea Timian, din Harghita.

Primul pas a fost achiziţia a zece capre, care să asigure resursele de lapte proaspăt pentru familie. Antreprenoarea s-a gândit apoi că ar putea să producă brânzeturi în cantităţi mai mari, astfel că, de la zece, s-a ajuns la o sută de capre, iar mai târziu animalele s-au diversificat. Nimeni din familie nu avea experienţă în muls şi păşunat, astfel că primele încercări nu au fost lipsite de dificultăţi. Producţia în sine a brânzeturilor a fost mai uşor de învăţat.

„Aici mi-am găsit locul. Eu sunt de profesie economist, dar la fermă pot lucra cel mai bine, sunt liniştită, îmi place să observ procesul de prelucrare, să fiu activă în acest proces.” Ferma Timian e aşezată în judeţul Harghita, chiar lângă Miercurea Ciuc, unde zi de zi cei trei angajaţi „descântă” laptele pentru a-l preface în brânzeturi proaspete, caşcaval şi alte specialităţi. Unul dintre ei a beneficiat chiar de o specializare în Franţa, într-o lăptărie ai cărei proprietari se aflau la a opta generaţie, astfel că experienţa lui e unul dintre ingredientele-secrete care stau la baza creării unor reţete gourmet cu influenţe franţuzeşti, dar şi a unora originale, înrădăcinate în cultura harghiteană.

„Am investit minimum 250.000 de euro fonduri proprii în terenul de 38 de hectare, în construcţii, utilaje, animale – capre, vaci, oi. Tot în aceste investiţii este inclusă şi o agropensiune, căreia i-am pus bazele, dar care nu este finalizată încă şi va face parte dintr-un proiect viitor. Pe lângă investiţiile proprii, am accesat şi fonduri nerambursabile”, spune Gyöngyvér Becze-Máthé. La dezvoltarea businessului a contribuit şi ajutorul APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură).

Astfel, anul trecut, cifra de afaceri generată de brânzeturile Timian a ajuns la 286.300 de lei (62.000 de euro) şi profitul – la 56.700 de lei (12.000 de euro). Iar cifrele sunt în continuă creştere.

Cu noi fonduri nerambursabile – pentru care familia din Harghita a aplicat şi a căror aprobare o aşteaptă – businessul ar urma să se extindă cu un grajd nou, o modernizare a lăptăriei şi deschiderea agropensiunii. După modernizarea lăptăriei, ar urma să fie preluat lapte şi de la animale deţinute de alţi producători şi procesat în vederea obţinerii de brânzeturi.

În prezent, produsele Timian se vând online, în industria HoReCa, în băcănii şi prăvălii cu produse bio sau organice, în reţeaua de magazine Amigo din judeţele Harghita şi Covasna, dar şi companiilor care decid să ofere angajaţilor sau partenerilor pachete gourmet cadou.

„Printre ei se numără aprozarul organic Nasul Roşu şi Băcănia János Bácsi din Bucureşti, Prăvălia Paprika şi Băcănia lui Tomiţă din Braşov, restaurantele Hambar, Gastrolab şi Palatul Suter în Bucureşti, hotelul Privo în Târgu-Mureş”.

Timian vrea să deschidă însă noi uşi, sprijinindu-se şi de semnificaţia culturală pe care o poartă în spate. Timian este numele unei plante specifice păşunilor harghitene şi, totodată, numele pe care fondatorii companiei l-au dat nimfei care constituie logo-ul – aluzie la nimfa care l-a alăptat pe Zeus, reprezentată sub forma unei capre. Ce poate să nu fie bun într-o poveste care începe cu Zeus?


Be Clockwise – producţie de ceasuri (Braşov)
Fondator: Tudor Petrican
Investiţii totale: 20.000 de euro
Cifră de afaceri în 2018:
85.000 de lei (18.000 de euro)
Distribuţie: online


Catleya – cramă boutique (Corcova, judeţul Mehedinţi)
Fondatori: Laurent Pfeffer, Dominique Pfeffer, Frédéric Vauthier
Investiţie iniţială: 700.000 de euro
Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
Distribuţie: restaurante şi baruri din oraşe mari; 15% din producţie merge în Franţa


Lebbuchenhaus – librărie cu cărţi în limba germană (Bucureşti)
Fondator: Adina Săniuţă
Investiţie iniţială: 10.000 de euro


Perluo – producţie de cosmetice pentru îngrijirea corpului (Bucureşti)
Fondator: Andreea Reeder
Investiţie iniţială: 50.000 de euro
Vânzări în 2019: 10.000 de lei (circa 2.000 de euro)
Distribuţie: magazinele Nasul Roşu şi Savon de Marseille


Noire – producţie de costume de baie (Bucureşti)
Fondator: Raluca Toma
Cifră de afaceri în 2018: 20.000-30.000 de euro
Distribuţie: online, Băneasa Shopping City, Victoria 46, City Park Mall Constanţa


ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În Romånia sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro

Cum să devii milionar după patru eşecuri Cum să devii milionar după patru eşecuri

După ce a ratat de patru ori startul în antreprenoriat, Cristian Oneţiu a decis să mai încerce o dată. El a pus bazele celei mai mari companii româneşti din industria de vânzări directe, afacere care i-a adus statutul de milionar. Cel mai recent proiect al său este Scale-Up 1000, o platformă prin intermediul căreia şi-a propus să transmită cunoştinţele sale fondatorilor de start-up-uri şi antreprenorilor din noua generaţie. Cum a ajuns în ipostaza de „profesor de antreprenoriat” după lecţia falimentului?

vezi continuarea
ZF.ro
Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri Atenţie! De astăzi, plăţile cu carduri ”sar în aer”.Schimbări majore pentru posesorii de carduri
O resursă EXTREM de valoroasă, pe care românii o au din plin. A devenit al doilea ”aur negru” al planetei. Este una dintre cele mai CĂUTATE substanţe din lume
ProMotor.ro
Poliţia a început sancţionarea celor care au MODIFICAT sistemul de evacuare. Amenzile nu sunt mici deloc Poliţia a început sancţionarea celor care au MODIFICAT sistemul de evacuare. Amenzile nu sunt mici deloc
Acest şofer a vrut să afle ce viteză poate fi atinsă în MARŞARIER. Ce s-a întâmplat în timpul experimentului - VIDEO
Supercamionul lui Ceauşescu: „Când îl vedeau, oamenii îşi făceau cruce'' - VIDEO
Descopera.ro
Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta'' Descoperirea care i-a ULUIT pe cercetători. Acest bărbat trăieşte fără 90% din creier. ''Nu credeam că se poate asta''
Descoperire INCREDIBILĂ într-un cufăr. Maestrul ILLUMINATI a...
Povestea care i-a UMILIT pe toţi soldaţii ruşii. Ce le-au făcut FEMEILE din "Batalionul Morţii", în frunte cu MARIA
Go4it.ro
Am aflat preţul IPHONE 11 în ROMÂNIA! Plătim mai mult decât americanii, japonezii şi chinezii pe acelaşi telefon Am aflat preţul IPHONE 11 în ROMÂNIA! Plătim mai mult decât americanii, japonezii şi chinezii pe acelaşi telefon
IPHONE 11 este cel mai puternic telefon? Cum se compară cu SAMUSNG şi HUAWEI
HUAWEI cedează presiunilor! Este dispusă să renunţe la tehnologia 5G pentru a putea face afaceri cu SUA
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.