Cum a furat Facebook datele a încă 1,5 milioane de utilizatori

Postat la 18 aprilie 2019 88 afişări

Cum a furat Facebook datele a încă 1,5 milioane de utilizatori

Facebook a „furat” datele a 1,5 milioane de utilizatori fără consimţământul acestora, potrivit publicaţiei Business Insider.

Astfel, din mai 2016, reţeaua socială a colectat datele de e-mail ale contactelor pe care le aveau 1,5 milioane de utilizatori ai reţelei sociale. Reprezentanţii companiei din Silicon Valley au declarat că datele de contact au fost „neintenţionat încărcate pe Facebook” şi că le vor şterge.

Descoperirea a fost făcută după ce un cercetător în securitate anonomim a observat că Facebook a cerut unor utilizatori să divulge câteva din contactele pe care le avea pentru a le verifica identităţile. Business Insider a descoperit ulterior că dacă îţi publici adresa de e-mail pe Facebook, un mesaj va apărea spunând că îţi „importă” contactele fără să îţi fie cerută permisiunea mai întâi.  

 Facebook a dezvăluit Business Insider că datele de contact ale 1,5 milioane de utilizatori au fost colectate astfel. Acestea ar fi putut fi folosite pentru îmbunătăţirea modului în care se stabileşte publicul ţintă pentru publicitatea realizată prin intermediul reţelei sociale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.