CSR 2021: Glovo livrează natura în Parcul Naţional Văcăreşti

Postat la 23 decembrie 2021 42 afişări

Glovo România

Motivaţie: În decembrie 2019, Glovo şi-a anunţat angajamentul de a avea o amprentă neutră de carbon până la finalul anului 2021, pe plan global. Ca prim pas spre neutralitatea emisiilor de carbon, Glovo compensează în proporţie de 100% emisiile de CO2 provenite din vehiculele motorizate ale curierilor parteneri. Acest lucru este posibil prin intermediul Pachama, o companie de tehnologie care este specializată în monitorizarea proiectelor de reîmpădurire. Potrivit reprezentanţilor businessului, până în prezent, la nivel global, Glovo a compensat deja toate emisiile de carbon din primul trimestru al anului 2020. Asta înseamnă 6.363 tone de CO2, aproximativ aceeaşi cantitate emisă de 20 de avioane care transportă 300 de persoane într-o călătorie dus-întors între Paris şi New York. Compania a investit creditele de carbon într-un proiect de reîmpădurire în regiunea Madre De Dios din Amazonul Peruvian, prin care va ajuta la protejarea a peste 14.000 arbori pe parcursul anului. Anul acesta, în aprilie, Glovo a demarat un parteneriat cu Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, făcând astfel paşi semnificativi pentru a avea o amprentă de carbon neutră pe plan local. „Pentru Glovo, sustenabilitatea şi comportamentul responsabil faţă de mediul înconjurător sunt adânc înrădăcinate în modelul de business. Glovo îşi doreşte să aducă schimbări bune în vieţile comunităţilor din care face parte, iar dincolo de a oferi un serviciu de cea mai bună calitate, îşi propune să urmărească cu atenţie impactul pe care îl are şi încearcă să îl transforme într-unul pozitiv”, spun reprezentanţii companiei. În acest sens, parteneriatul cu Parcul Natural Văcăreşti reprezintă un început perfect pe plan local, cu impact atât pentru Bucureşti, dar şi unic în Europa.

Descrierea proiectului: Colaborarea implică plantarea a peste 3.500 de arbori în Parcul Natural Văcăreşti, în două tranşe. Prima s-a desfăşurat în primăvara, iar următoarea urmează în toamna acestui an, cu ajutorul voluntarilor şi al comunităţii locale.

Rezultate: Prin funcţiile lor, arborii plantaţi vor stoca dioxidul de carbon, vor fixa poluanţii din aer şi vor contribui la dezvoltarea spaţiilor de habitat pentru noi specii de păsări, insecte şi mamifere mici. În următorii ani, arborii şi arbuştii plantaţi vor contribui la dezvoltarea unui peisaj natural benefic, într-o zonă afectată de deşeuri şi specii de plante exotice cu caracter invaziv. Acţiunea de plantare a arborilor a trecut deja de campania de primăvară, în urma căreia au fost plantaţi 700 de arbori şi arbuşti, din şapte specii diferite, toate specifice zonei de câmpie. Au fost plantaţi arbori (frasin) şi arbuşti (corn, porumbar, mălin, sânger, lemn câinesc, voiniceriu). Arborii plantaţi vor contribui la crearea unei perdele forestiere în jurul ariei protejate, spaţiu tampon şi de protecţie al acesteia. Odată cu prima etapă de plantare, Glovo a semnalizat traseul creat de arborii plantaţi prin amplasarea de panouri educative, care pot fi văzute de cei peste 30.000 de vizitatori anual ai Parcului Naţional Văcăreşti. Partea a doua a campaniei de plantare se va desfăşura în toamna acestui an, între lunile noiembrie – decembrie 2021. Pentru acest sezon este planificată plantarea a 3.000 de arbori şi participarea unui număr de peste 100 de voluntari, în mai multe sesiuni de plantare. Prin acest proiect, numărul de arbori din parc se va dubla şi se va crea un adăpost pentru 176 specii de păsări, 8 specii de mamifere, 11 specii de reptile şi amfibieni şi 94 de specii de insecte polenizatoare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.