CSAT: Sprijinul consecvent al României pentru Ucraina a marcat deschiderea relaţiilor bilaterale

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 03 martie 2015 60 afişări

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a făcut, marţi, o analiză a stării de securitate din Ucraina şi implicaţiile pentru România, apreciindu-se că sprijinul consecvent al ţării noastre pentru Ucraina, de la declanşarea crizei, a marcat o deschidere fără precedent a relaţiilor bilaterale.

Potrivit comunicatului de presă remis după şedinţa CSAT, o primă temă dezbătută de către Consiliu a reprezentat-o analiza stării de securitate din Ucraina şi implicaţiile pentru România.

”Membrii Consiliului au apreciat că sprijinul consecvent al României pentru Ucraina, de la declanşarea crizei, a marcat o deschidere fără precedent a autorităţilor de la Kiev faţă de cooperarea bilaterală cu România”, se precizează în comunicatul de presă.

Administraţia Prezidenţială a precizat că la şedinţa CSAT au participat prim-ministrul Victor-Viorel Ponta, viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, ministrul Finanţelor Publice, Darius-Bogdan Vâlcov, Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, prim-adjunctul Directorului Serviciului Român de Informaţii, general-locotenent Florian Coldea; prim-adjunctul Directorului Serviciului de Informaţii Externe, general Silviu Predoiu; Şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Adrian-George Scutaru şi secretarul CSAT, general Ion Oprişor.

La şedinţa CSAT au mai participat, ca invitaţi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Mihai Grindeanu şi Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, general Lucian-Silvian Pahonţu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CSAT,
UCRAINA,
/actualitate/csat-sprijinul-consecvent-al-romaniei-pentru-ucraina-a-marcat-deschiderea-relatiilor-bilaterale-13925434
13925434
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.