Criza profundă pe care Regatul Unit nu o mai poate ascunde: Cum au ajuns maternităţile britanice să semene mai mult cu spitalele din România anilor '90 decât cu simbolul profesionalismului occidental pe care Londra vrea să îl întruchipeze. Mamele sunt ignorate, lăsate fără ajutor, hrană sau îngrijire de la medici, iar primii care plătesc sunt bebeluşii
Serviciile de maternitate şi neonatologie din Anglia se confruntă cu probleme sistemice grave, mult peste aşteptările autorităţilor, arată concluziile preliminare ale anchetei naţionale conduse de Valerie Amos, membră în Camera Lorzilor, una din cele două camere ale Parlamentului Regatului Unit. Într-un raport recent, Amos subliniază că, în ultimul deceniu, în cadrul NHS au fost formulate nu mai puţin de 748 de recomandări menite să îmbunătăţească îngrijirea oferită mamelor şi nou-născuţilor. Cu toate acestea, sistemul „încă se luptă să asigure o îngrijire sigură şi predictibilă”, scrie Financial Times.
„Am ştiut că există familii care s-au simţit dezamăgite de îngrijirea primită, dar ceea ce am descoperit depăşeşte orice estimare iniţială. Nimic nu m-a pregătit pentru amploarea acestei situaţii”, a declarat Amos, făcând referire atât la consecinţele dramatice pentru bebeluşi, cât şi la impactul sever asupra sănătăţii mentale şi fizice a mamelor.
Raportul indică probleme majore de igienă în secţiile maternităţilor, femei care nu primeau mese la timp şi situaţii în care avertismentele legate de mişcările fetale reduse erau ignorate. Amos a atras atenţia şi asupra modului în care unele trusturi NHS „îşi marchează propriile teme”, investigând intern decese petrecute sub supravegherea lor, fără o analiză externă solidă.
În plus, anumite echipe clinice ar fi manifestat „lipsă de empatie” faţă de paciente.
Într-un interviu acordat BBC Radio 4, Amos a relatat mărturiile familiilor:
„Oamenii vorbesc despre ore întregi petrecute singuri în saloane, fără supraveghere. Femei care sângerau în băi, fără ca cineva să acorde atenţie. Vorbim despre lipsă de îngrijire de bază.”
Constatările lui Amos vin în contextul mai multor evaluări independente realizate în ultimii ani, care au semnalat un tipar constant de lipsă de compasiune şi deficienţe în siguranţa actului medical în maternităţi. Cultura organizaţională şi calitatea leadershipului în aceste unităţi au fost, de asemenea, criticate constant.
Wes Streeting, ministrul britanic al Sănătăţii, cel care a ordonat lansarea anchetei naţionale în luna iunie, a afirmat că majoritatea cadrelor medicale sunt profesioniste şi dedicate, însă „eşecurile sistemice care duc la tragedii prevenibile nu pot fi ignorate”. Acesta a subliniat că observaţiile preliminare ale lui Amos arată că „prea multe familii au tratate prost, cu consecinţe devastatoare”.
Streeting va conduce, începând cu anul viitor, Taskforce-ul Naţional pentru Maternitate şi Neonatologie, structura care urmează să implementeze recomandările finale ale comisiei conduse de Amos.
Prima serie de măsuri va fi prezentată în februarie, iar raportul final este aşteptat în primăvară.
Situaţia tensionată din maternităţile engleze relansează discuţiile privind finanţarea NHS, restructurarea managementului spitalelor şi necesitatea unor proceduri externe de control al calităţii actului medical, într-un moment în care încrederea publicului în sistemul britanic de sănătate trece printr-unul dintre cele mai dificile teste din ultimii ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













