Paulo Portas, ministrul respectiv, reprezentant al partidului de centru-dreapta CDS-PP, asociat la guvernare cu social-democraţii lui Coelho, şi-a dat demisia în semn de protest faţă de politicile stricte de austeritate impuse de creditorii externi şi a ameninţat că-şi ia partidul cu el, ceea ce ar fi provocat căderea guvernului. Evident, ţara a fost imediat pedepsită de pieţele financiare: randamentul obligaţiunilor pe zece ani a sărit la 8% (ne amintim că 7% era anul trecut nivelul socotit critic pentru o ţară din zona euro, de natură să declanşeze apelul la salvarea de urgenţă a UE-FMI).

Demisia lui Portas exprimă însă în mod evident oboseala unei austerităţi fără orizont. Condiţiile ataşate creditului UE-FMI-BCE de 78 mld. euro încheiat în mai 2011 au dus la una dintre cele mai lungi recesiuni din Europa şi la o rată a şomajului de aproape 18%, faţă de 12% în urmă cu doi ani. Imediat, analiştii şi presa financiară au trecut în revistă instabilitatea politică din Italia, conflictele dintre Grecia şi FMI pe marginea noilor tăieri de cheltuieli bugetare şi a ţintelor ambiţioase de privatizare cerute de acesta din urmă, situaţia grea a băncilor din Spania şi Irlanda pe drumul restructurării şi aşa mai departe.

Şi în cazul Portugaliei, o ţară foarte docilă în privinţa austerităţii, ca şi în cazul Irlandei, liderii europeni au crezut că pot prezenta o poveste de succes cu care să potolească pieţele, dar Irlanda a recăzut în recesiune, iar economia portugheză este aşteptată să scadă anul acesta cu 2,3%, după ce a scăzut anul trecut cu 3,2%.

În martie, "troica" UE-FMI-BCE a relaxat deja ţintele de deficit bugetar pentru Lisabona, după ce a devenit clar că guvernul nu le poate îndeplini, iar datoria publică este estimată de FMI să ajungă la 124% din PIB în 2014, cu 2% peste estimarea de la finele anului trecut.