Creşterea preţurilor s-a temperat în februarie la 0,34%, inflaţia anuală a coborât la 5,65%
Preţurile de consum şi-au temperat ritmul de creştere în februarie la 0,34%, faţă de un avans de 1,34% în primă lună a anului, deşi combustibilii s-au scumpit cu 1,3%, iar legumele cu aproape 3%, iar rata anuală a coborât de la 5,97%, maximul ultimului an şi jumătate, la 5,65%.
Preţurile de consum şi-au temperat ritmul de creştere în februarie la 0,34%, faţă de un avans de 1,34% în primă lună a anului, deşi combustibilii s-au scumpit cu 1,3%, iar legumele cu aproape 3%, iar rata anuală a coborât de la 5,97%, maximul ultimului an şi jumătate, la 5,65%. Preţurile şi tarifele mărfurilor nealimentare au avut creşteri peste medie în luna februarie, de 0,42%, fiind influenţate în principal de scumpirea cu 1,3% a combustibililor şi a ţigărilor cu 0,5%. Cu excepţia produselor cultural-sportive (1,28%), preţurile pentru celelalte mărfuri din această categorie au urcat cu mai puţin de 0,3%. În ciuda influenţei sezoniere, regăsită în scumpirea legumelor şi conservelor (2,91%), mai accentuată la cartofi (4%), preţurile mărfurilor alimentare şi-au limitat creşterea la 0,3%, ajutate de uşoare ieftiniri la unele produse de bază: ouă (5,9%), ulei (0,7%), zahăr (0,1%). La fel ca în luna ianuarie, tarifele la servicii au avut cel mai redus avans, de numai 0,22%, dar în uşoară creştere comparativ cu prima lună a anului (0,1%). Cea mai amplă scumpire s-a consemnat la apă, canal şi salubritate (0,7%).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













