COVID-19 în România: Peste 1.800 de cazuri noi în ultima săptămână şi 19 decese

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 27 decembrie 2023 21 afişări

În ultima săptămână, peste 1.800 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19, iar 19 persoane au murit, potrivit raportării Ministerului Sănătăţii, transmise miercuri.

COVID-19 în România: Peste 1.800 de cazuri noi în ultima săptămână şi 19 decese

În intervalul 18-24 decembrie 2023 au fost înregistrate 1.872 cazuri noi de persoane infectate cu SARS –CoV – 2 (COVID – 19). 624 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.510.254 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.16.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 83 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 239. De asemenea, la ATI, sunt internate 31 persoane.

Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 20 sunt minori, aceştia fiind internaţi în secţii.

Până miercuri, 27 decembrie, 68.703 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.

În ultima săptămână au fost raportate de către INSP 19 decese (9 bărbaţi şi 10 femei). Decesele au fost înregistrate după cum urmează: două la categoria de vârstă 50-59 de ani, trei la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani şi12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar 10 erau vaccinaţi.

În intervalul de raportare au fost efectuate 2.631 teste RT-PCR şi 18.807 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.973.023 teste RT-PCR şi 14.448.526 teste rapide antigenice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid,
raport,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.