Consilier al lui Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

Postat la 15 aprilie 2013 10 afişări

Taxarea depozitelor bancare nu este modul potrivit de a finanţa programele de ajutor pentru ţările cu probleme din zona euro, find necesară o taxă pe proprietăţi şi alte active ale bogaţilor, a declarat Peter Bofinger, membru în consiliul de experţi economici ai cancelarului Germaniei, Angela Merkel.

Consilier al lui Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

 "Bogaţii descurcăreţi îşi mută doar banii în băncile din nordul Europei şi evită să plătească", a declarat Bofinger, pentru publicaţia germană Der Spiegel, citată de cotidianul britanic The Guardian. Bofinger face parte dintre "Cei Cinci Înţelepţi", consiliul de experţi în economie ai cancelarului german.

În loc să impună taxe pe banii din conturile bancare, guvernele din statele membre ar trebui în viitor să ţintească proprietăţile imobiliare şi alte active mai puţin mobile, a spus el.

"De exemplu, pe parcursul următorilor 10 ani, bogaţii ar trebui să plătească o parte din activele lor", a spus Bofinger.

Germania, cea mai mare economie europeană, a fost nevoită să participe cu sume mari la fiecare dintre pachetele financiare acordate statelor cu probleme. Politicienii şi economiştii germani afirmă, însă, citând un studiu al Băncii Centrale Europene, că dacă este luată în calcul şi valoarea locuinţei atunci populaţia din multe ţări din sudul Europei este mai bogată decât cea din Germania.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/consilier-al-lui-merkel-ajutorul-financiar-al-zonei-euro-trebuie-conditionat-de-taxe-pe-activele-bogatilor-10748835
10748835
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.