Confederaţia Patronală Concordia susţine apelul adresat de BusinessEurope instituţiilor europene privind creşterea competitivităţii în Europa: Companiile locale au nevoie de condiţii stabile, de reguli clare şi de un cadru european predictibil pentru a investi, a inova şi a crea locuri de muncă de calitate
Confederaţia Patronală Concordia susţine apelul urgent adresat din partea BusinessEurope instituţiilor europene pentru transformarea ambiţiilor privind competitivitatea într-un plan concret de acţiune, într-un context economic global din ce în ce mai competitiv.
"Companiile locale au nevoie de condiţii stabile, de reguli clare şi de un cadru european predictibil pentru a investi, a inova şi a crea locuri de muncă de calitate. Pentru mediul de afaceri din România, îmbunătăţirea competitivităţii la nivelul UE nu este doar un deziderat, este o condiţie esenţială pentru creştere şi prosperitate pe termen lung. Sub o misiune comună, măsurile trebuie să vină în congruenţă de la nivel european şi de la nivel naţional.", a declarat Adelina Dabu, Head of Public Affairs, Confederaţia Patronală Concordia.
BusinessEurope, cea mai mare organizaţie umbrelă a mediului de afaceri din Europa, reprezentând 42 de federaţii naţionale de afaceri din 36 de ţări din UE, Spaţiul Economic European şi vecinătate, atrage atenţia instituţiilor U că este momentul ca ambiţiile privind competitivitatea şi reducerea birocraţiei să se transforme în realizări concret.
„UE se află într-un punct de inflexiune, iar astfel de momente necesită mai mult decât intenţii corecte.
Pentru a răspunde acestui moment, UE trebuie să transforme ambiţia sa pozitivă privind competitivitatea în acţiuni decisive care să facă o diferenţă reală pentru companii. Comunitatea de afaceri este pregătită să sprijine aceste eforturi, motiv pentru care BusinessEurope lansează acest apel ferm la acţiune şi propuneri concrete despre cum putem stimula competitivitatea europeană. UE trebuie să valorifice pe deplin potenţialul pieţei sale unice, să reducă preţurile la energie şi să creeze condiţiile potrivite pentru a atrage investiţii private, pentru a dezvolta idei noi şi a le comercializa în Europa. Acest lucru trebuie să coincidă cu o agendă de comerţ şi diversificare ambiţioasă, cu privire la transferul emisiilor de carbon în afara UE şi cu o reducere tangibilă a sarcinii administrative pentru companii”, a spus Fredrik Persson, preşedintele BusinessEurope.
El a subliniat că dacă Europa vrea să rămână puternică, trebuie să acţioneze decisiv şi să facă din 2026 anul în care livrăm rezultate.
”Puterea economică a Europei este fundaţia prosperităţii sale şi a poziţiei sale în lume. UE are toate ingredientele de care are nevoie pentru a asigura un viitor mai prosper, dar trebuie să acţioneze înainte să fie prea târziu."
Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti, cu o contribuţie de 30% din în PIB şi peste 450.000 de angajaţi în 4.200 de firme mari şi mici, cu capital românesc şi străin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













