CONCURSUL DE TITULARIZARE: FSE "Spiru Haret": Examenul a fost riguros. Concurenţii au avut rezultate bune

Postat la 05 august 2013 55 afişări

Examenul de titularizare din acest an a fost unul riguros, iar concurenţii au avut rezultate bune, în condiţiile în care învăţământul nu mai este de mult atractiv pentru absolvenţi, apreciază Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret".

CONCURSUL DE TITULARIZARE: FSE "Spiru Haret": Examenul a fost riguros. Concurenţii au avut rezultate bune

 Preşedintele FSE "Spiru Haret", Marius Nistor, consideră că este bine că încă mai sunt atâtea persoane care doresc să intre în învăţământ, unde "salariile sunt mici, iar beneficiile financiare sunt aproape inexistente".

"Este greu de crezut că, pe lângă cei care aleg să devină cadre didactice din dragoste pentru copii, mai sunt alţii care mai văd învăţământul ca un sector atractiv. Atâta timp cât salariile sunt foarte mici, guvernele postdecembriste preferând să investească în infrastructură în loc să motiveze corpul profesoral, este normal ca absolvenţii foarte buni să aleagă alte domenii de activitate. FSE «Spiru Haret» a cerut în mai multe rânduri o nouă lege de salarizare pentru personalul din învăţământ. Însă, dacă acest act normativ nu va fi aprobat cât mai repede, sistemul va continua să fie neatractiv", a declarat Marius Nistor.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/concursul-de-titularizare-fse-spiru-haret-examenul-a-fost-riguros-concurentii-au-avut-rezultate-bune-11210160
11210160
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.