Competiţia acerbă prinde contur. Omniasig se alătură ca partener producătorului de autovehicule Ford, completând trioul cu UniCredit Leasing. Sunt parteneriatele noul diversificator din piaţă care va face diferenţa?

Autor: Mircea Nica Postat la 30 martie 2026 8 afişări

Anul 2026 este considerat de specialişti şi economiştii ca fiind un an dificil, având în vedere contextul economic pe care Româna îl traveresează. În acelaşi timp, piaţa asigurărilor s-a stabilizat în ultimul an, dar cu un potenţial neexploatat destul de mare şi un parc auto ajuns la maturitate în ceea ce priveşte gradul de asigurare, cel puţin RCA, companiile de asigurări au început încă de anul trecut să îşi schimbe strategiile.

Competiţia acerbă prinde contur. Omniasig se alătură ca partener producătorului de autovehicule Ford, completând trioul cu UniCredit Leasing. Sunt parteneriatele noul diversificator din piaţă care va face diferenţa?

 Omniasig şi Ford România dau startul unui nou parteneriat prin care lansează Ford CASCO, produs dedicat persoanelor fizice şi juridice care achiziţioneză autovehicule noi marca Ford, cu excepţia leasingului.

Anul 2026 este considerat de specialişti şi economiştii ca fiind un an dificil, având în vedere contextul economic pe care Româna îl traveresează. În acelaşi timp, piaţa asigurărilor s-a stabilizat în ultimul an, dar cu un potenţial neexploatat destul de mare şi un parc auto ajuns la maturitate în ceea ce priveşte gradul de asigurare, cel puţin RCA, companiile de asigurări au început încă de anul trecut să îşi schimbe strategiile. Parteneriatele par să fie noul diferenţiator pe zona asigurărilor auto, iar CASCO, produsul pe care tot mai multe companii de asigurări au început să pună accent, cu colaborările potrivite, poate stimula consumul pe mai multe fronturi.

Un exemplu este noul parteneriat dintre Omniasig şi Ford, prin care se completează trioul. Producătorul de autovehicule Ford, compania de asigurări Omniasig şi compania de leasing UniCredit Leasing arată noul trend care s-ar putea contura în ceea ce priveşte complementaritatea dintre companii.  Raluca Popescu, CEO al UniCredit Leasing, a spus în cadrul evenimentului în care s-a anunţat parteneriatul dintre Omniasig şi Ford că fără parteneri poţi supravieţui doar o perioadă scurtă.

„În ziua de astăzi, fără parteneri, poate poţi să supravieţuieşti o perioadă foarte scurtă, dar dacă te gândeşti pe termen mediu, realist vorbind, nu ai cum să rezişti. Cu siguranţă lumea asta a trecut prin foarte multe etape. Ce este diferit astăzi, probabil că rapidiatea, complexitatea, iar efectul acesta de fluture se propagă mult mai bine. Noi am văzut cu toţii că totul este în scădere, revizuire. Indiferent cât este de dificil, trebuie să vedem oportunităţile. Când eşti lider trebuie să te reinventezi. Trebuie să ne uităm la oportunităţi cu încredere“, a spus Raluca Popescu.

În ceea ce priveşte Omniasig, Mihai Tecău, CEO al Omniasig, a spus că piaţa asigurărilor este foarte dependentă de tot ce înseamnă evoluţia economică, în special zona de leasing.

„Piaţa de asigurări este foarte dependentă de tot ce înseamnă evoluţia economică, în special zona de leasing. Cum creşte leasingul, creştem şi noi. Atunci automat zona de CASco este la pachet. Doar 10% din toate maşinile sunt asigurate CASCO. Piaţa este dominată de piaţa asigurărilor auto. În România este un parc auto destul de învechit. Peste 15 ani este vârsta medie a parcului auto. Circa 85% sunt mai vechi de 10 ani. Dacă ne uităm  la UE, avem cea mai mare medie. Dacă ne uităm  la Austria, vechimea parcului este 9,2 ani, aproape 50% sub 10 ani. Acest lucru înseamnă că este o schimbare perpetuă“, a explicat Mihai Tecău.

În contextul geopolitic şi economic actual, susţinerea achiziţiei autoturismelor electrice cu protecţia sporită oferită de poliţa Casco gratuită, vine direct în sprijinul proprietarilor auto din România.

Eligibili pentru această ofertă specială sunt clienţii care achiziţionează autovehicule noi marca Ford cu valoarea maximă de 100.000 euro, utilizate în scop personal sau comercial, cu excepţia utilizării pentru activităţi de tip taxi / transport alternativ (Uber/ Bolt), activităţi sportive, şcoală de şoferi, închiriere / rent-a-car, securitate şi protecţie sau drive test/probe şi care aleg să îşi asigure aceste autovehicule printr-o poliţă Casco de la OMNIASIG, în acord cu nevoile lor.

Clienţii interesaţi au acum posibilitatea de a accesa Ford Casco la dealerii Ford din toată ţara, precum şi prin intermediul reţelei naţionale de vânzări OMNIASIG (angajaţi, agenţi, brokeri).

FORD CASCO oferă acoperiri adaptate nevoilor clienţilor, la un tarif special. Pachetul de bază include acoperiri şi protecţie pentru cele mai frecvente riscuri ce pot apărea, dintre care amintim: coliziuni, derapări, răsturnări; căderea obiectelor (copaci, blocuri de gheaţ⁠ , bolovani) pe maşin ⁠; incendiu; fenomene naturale sau atmosferice (grindină, inundaţie, furtună, ploaie torenţială, greutatea stratului de zăpadă etc.).

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Noua definiţie a ochelarilor. De la accesoriu la experienţă complexă definită de tehnologie, sănătate şi lifestyle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.