Companiile europene, acord asupra unei fuziuni în domeniul sateliţilor pentru a contracara Starlink

Autor: Cosmin Pirv Postat la 23 octombrie 2025 15 afişări

Grupurile aerospatiale europene au dezvăluit joi un acord iniţial pentru a-şi pune în comun activităţile de producţie de sateliţi, care înregistrează pierderi, combinându-şi forţele după luni de negocieri pentru a contracara creşterea galopantă a rivalilor conduşi de Starlink, scrie Reuters.

Companiile europene, acord asupra unei fuziuni în domeniul sateliţilor pentru a contracara Starlink

Acordul mult aşteptat între Airbus, Thales şi Leonardo vizează crearea unei noi întreprinderi începând din 2027, sub rezerva aprobării de către autorităţile de reglementare europene, care s-au opus unor astfel de măsuri în trecut.

Noua entitate, al cărei nume nu a fost încă dezvăluit, va avea 25.000 de angajaţi în toată Europa şi venituri anuale de 6,5 miliarde de euro, pe baza cifrelor din 2024, au declarat companiile într-un comunicat.

Airbus va deţine 35%, iar Thales şi Leonardo vor deţine fiecare 32,5%, se arată în comunicat, care adaugă că entitatea va funcţiona sub control comun, „cu o structură de guvernanţă echilibrată”.

Discuţiile dintre cele trei grupuri aerospaţiale au început anul trecut.

Cei mai importanţi producători europeni de sateliţi au concurat mult timp pentru a construi nave spaţiale complexe pe orbita geostaţionară, dar au fost afectaţi de apariţia sateliţilor mici şi ieftini pe orbita terestră joasă.

Directorii executivi ai celor trei companii au spus într-o declaraţie comună că fuziunea va ajuta guvernele să asigure „autonomia Europei în domeniul spaţial strategic”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
starlink,
companii,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.