Compania obscură care a inventat un test pentru coronavirus care durează 20 de secunde. Fondatorul ei a scris primul program de calculatoare când avea 7 ani şi renunţat la şcoală la 17 ani

Autor: Ioana Matei Postat la 16 septembrie 2020 999 afişări

Compania obscură care a inventat un test pentru coronavirus care durează 20 de secunde. Fondatorul ei a scris primul program de calculatoare când avea 7 ani şi renunţat la şcoală la 17 ani

O companie cu patru angajaţi, care are biroul central în satul Toddington, la câţiva kilometri de nordul Londrei, pretinde că ar fi dezvoltat un test de salivă pentru depistarea coronavirusului care poate fi procesat în doar 20 de secunde, scrie Financial Times.

Dacă testele se dovedesc a fi eficiente, produsul va facilita oprirea crizei coronavirusului şi va reprezenta totodată un testament remarcabil al ingenuităţii omului care nu are o pregătire ştiinţifică formală.

Testul „Virolens” a fost lansat recent de compania tech denumită iAbra.

Testul foloseşte o cameră digitală ataşată unui microscop care poate examina mostra de salivă şi vedea dacă aceasta conţine coronavirusul.

Dispozitivul, care are forma unei cutii negre, este produs în Hartlepool, în nord-estul Angliei, de o companie britanică listată, TT Electronics. Preţul acţiunilor TT Electronics a crescut cu mai mult de 40% după anunţul lansării acestui dispozitiv.

Aeroportul Heathrow este unul dintre locurile unde va fi testat dispozitivul.

CEO-ul companiei şi cel care a dezvoltat proiectul este Greg Compton, un tânăr în vârstă de 33 de ani.

El a renunţat la şcoală atunci când avea 17 ani şi spune despre el că a fost întotdeauna „un puşti pasionat de computere”, potrivit FT. A scris primul program de computere când avea doar şapte ani şi a avut numeroase joburi în domeniul IT, chiar dacă nu a avut parte de pregătire formală. Spune că i-a venit ideea dezvoltării unui astfel de test atunci când se afla în aeroportul din Dubai împreună cu sora sa.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.