Comisiile juridice: Bugetul Ministerului Justiţiei, suplimentat cu 23 de milioane lei

Postat la 11 februarie 2019 35 afişări

Comisiile juridice ale Parlamentului au avizat favorabil bugetul prevăzut pentru Ministerul Justiţiei, cu un amendament admis al PNL, care prevede suplimentarea cu 23 de milioane de lei prin diminuarea bugetului Ministerul Finanţelor.

Comisiile juridice: Bugetul Ministerului Justiţiei, suplimentat cu 23 de milioane lei

”Ministerul justiţiei are prevăzut pentru 2019 în proiectul de buget venituri şi cheltuieli care asigură funcţionarea normală şi desfăşurarea în condiţii normale a activităţii atât a aparatului propriu al Ministerului Justiţiei şi al direcţiilor pe care le coordonează şi care funcţionează în subordinea MJ, dar şi în ceea ce priveşte asigurarea funcţionării şi administrării sediilor instanţelor judecătoreşti care, aşa cum ştiţi, intră în competenţa MJ. Fondurile alocate asigură plata drepturilor salariale şi a altor categorii de personal încadrate în sistem la data de 31 decembrie 2018, inclusiv promoţiile de judecător şi grefier care vor fi încadraţi în primele luni ale anului 2019, respectiv 123 de posturi de auditori de justiţie şi 70 de grefieri absolvenţi ai Şcolii de grefieri”, a declarat în şedinţa comisiilor juridice secretarul de stat din MJ Mariana Moţ.

Comisiile juridice au acceptat un amendament propus de PNL.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
minister,
mj,
buget,
justitie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.