Comisia Europeană a ameninţat din nou Franţa cu sancţiuni după afirmaţiile ministrului de interne francez despre romi

Postat la 26 septembrie 2013 27 afişări

Franţa a fost ameninţată din nou cu sancţiuni, miercuri, de către Comisia Europeană (CE), în urma afirmaţiilor ministrului socialist de Interne Manuel Valls despre imposibilitatea inserţiei acestora şi expulzarea inevitabilă a celor mai mulţi dintre ei.

Comisia Europeană a ameninţat din nou Franţa cu sancţiuni după afirmaţiile ministrului de interne francez despre romi

 "Majoritatea (romilor) trebuie să fie condusă la frontieră", a insistat miercuri Manuel Valls pentru grupul de radio-televiziune RMC/BFMTV. "Este iluzoriu să ne gândim că vom soluţiona această problemă doar prin inserţie" socială, declarase deja ministrul francez marţi, evocând "moduri de viaţă (ale romilor) extrem de diferite de ale noastre (francezilor) şi care se află, evident, în confruntare".

"În România, dar şi în Bulgaria într-o mai mică măsură, trebuie să aibă loc proiectele de inserţie", a subliniat el miercuri.

Într-o reacţie, CE a amintit că romii, cetăţeni europeni, au dreptul să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene (UE).

"Dacă aceste principii înscrise în Tratatate nu sunt respectate, Comisia va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie", a avertizat Olivier Bailly, un purtător de cuvânt al CE, răspunzând unei întrebări despre eventuale sancţiuni

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/comisia-europeana-a-amenintat-din-nou-franta-cu-sanctiuni-dupa-afirmatiile-ministrului-de-interne-francez-despre-romi-11399362
11399362
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.