Claudiu Năsui: O taxă de solidaritate s-ar reflecta rapid în preţuri

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 15 iunie 2022 37 afişări

Claudiu Năsui: O taxă de solidaritate s-ar reflecta rapid în preţuri

Toate noile taxe pregătite de coaliţie vor sărăci şi mai tare mediul privat, care e în prag de colaps, declară Claudiu Năsui. Fostul ministru al Economiei critică taxa de solidaritate dorită de PSD: „Dar solidaritatea inversă, a statului cu mediul privat, când o s-o vedem oare?”.

Claudiu Năsui critică la RFI taxa de solidaritate vehiculată în ultimele zile.

„Haideţi să ne uităm şi la cuvintele folosite. Solidaritate. Dar solidaritate cu cine, mai exact? Pentru că dacă ne uităm la cheltuielile bugetare care au crescut enorm de mult la stat, vedem exact aceste pensii speciale, aceşti pensionari speciali, un sistem pe care noi l-am contestat în repetate rânduri, solidari cu cei care au cât mai multe privilegii? Solidari cu un stat care a tot crescut şi care nu a ştiut niciodată să strângă cureaua? Solidari cu un stat unde pandemia nu s-a simţit absolut deloc şi în care toată povara, greutatea financiară a fost pusă pe mediul privat? Tot mediului privat îi cerem solidaritate? Dar solidaritatea inversă, a statului cu mediul privat, când o s-o vedem oare?”, spune Claudiu Năsui.

În opinia vicepreşedintelui USR, „practic, se va pune o taxă pe companiile cu cifră de afaceri mare, care în general, când ai cifră de afaceri mare, ai volum mare şi ai marjă mică, ceea ce înseamnă că un impozit pe cifra de afaceri se va reflecta foarte-foarte rapid în preţ, pentru că nici o companie nu o să poată să suporte din marjă acea taxă şi atunci imediat vor creşte preţurile”

„Deci deja pe un fond ultrainflaţionist, vor da încă un motiv fiscal de creştere a preţurilor. Practic, vor pune mâna în buzunarul tuturor românilor, prin companii, prin furnizori de servicii, prin companiile de telecom, de exemplu, care au cifre de afaceri mari şi marje mici, prin retaileri, care au cifre de afaceri mari şi marje mici şi aşa mai departe. Practic, toate firmele acestea vor creşte imediat preţurile (...). Toate aceste taxe vor sărăci şi mai tare mediul privat, care e în prag de criză, e în prag de colaps”, conchide Năsui.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nasui,
taxa,
solidaritate,
rapid,
mediu,
privat

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.