Ciucă: Revoluţia, moment care ne-a redat libertatea şi speranţa

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 16 decembrie 2022 26 afişări

Responsabilii de crimele şi abuzurile regimului comunist, de reprimarea violentă a Revoluţiei Române din Decembrie 1989, „trebuie aduşi în faţa justiţiei pentru că doar aşa trecutul poate fi asumat”, afirmă Nicolae Ciucă, la 33 de ani de la începutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Ciucă: Revoluţia, moment care ne-a redat libertatea şi speranţa

„Marcăm astăzi 33 de ani de la începutul Revoluţiei Române, un moment de referinţă al istoriei noastre recente care ne-a redat libertatea şi speranţa. România democrată de astăzi nu ar fi fost posibilă fără sacrificiul suprem din Decembrie 1989, atunci când românii au dovedit că dorinţa de a fi liberi nu poate fi oprită nici de gloanţe, nici de tancuri. Timişoara a fost primul oraş eliberat de teroarea comunistă, iar curajul timişorenilor i-a inspirat şi mobilizat şi pe românii din celelalte oraşe împovărate de dictatură. După aproape jumătate de secol, regimul comunist ilegitim şi criminal era înfrânt, iar valorile şi principiile democratice restabilite, însă preţul plătit a fost unul uriaş. Le datorăm eroilor şi martirilor din Decembrie 1989, dar şi tuturor disidenţilor anticomunişti şi victimelor regimului comunist, nu doar valorizarea sacrificiului lor suprem prin apărarea idealurilor în care au crezut cu toată puterea, ci şi dreptatea, care se lasă aşteptată de prea mult timp”, transmite premierul Nicolae Ciucă cu ocazia marcării a 33 de ani de la începutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

El adaugă că cei responsabili de crimele şi abuzurile regimului comunist, de reprimarea violentă a Revoluţiei Române din Decembrie 1989, „trebuie aduşi în faţa justiţiei pentru că doar aşa trecutul poate fi asumat”.

„Fiecare zi care se pierde fără a realiza acest deziderat e o pângărire a suferinţelor victimelor comunismului şi a sacrificiului lor.Avem datoria să ne asigurăm că transmitem generaţiilor viitoare esenţa acestei lupte împotriva comunismului. Tinerii trebuie să cunoască adevărul, să ştie ce a presupus perioada întunecată a totalitarismelor şi să înţeleagă faptul că doar democraţia, statul de drept, valorile europene reprezintă garanţia unui viitor stabil. Să fie conştienţi că dictatura nu poate fi niciodată o soluţie, indiferent de crizele pe care societatea le parcurge. Educaţia în spiritul adevărului şi al valorilor fundamentale reprezintă cheia consolidării valorilor noastre democratice. În calitate de Prim-Ministru al României, susţin angajamentul ferm al Guvernului României pentru apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a democraţiei şi statului de drept, onorând neîncetat sacrificiul pentru libertate”, încheie Ciucă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciucă,
revoluţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.