Cine va plăti noua taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare în România
Începând cu 1 ianuarie 2026, România va introduce o taxă unitară de 25 de lei pentru fiecare colet provenit din state din afara Uniunii Europene. Măsura se va aplica inclusiv comenzilor efectuate pe platforme populare precum Temu, Shein sau AliExpress.
Anunţul privind noua taxă a stârnit numeroase dezbateri pe reţelele sociale. Mulţi utilizatori au presupus, în mod eronat, că vor fi nevoiţi să o plătească personal. Conform analiştilor XTB, lipsa unor explicaţii clare din partea autorităţilor a contribuit la răspândirea acestei percepţii greşite. Discuţiile de pe forumuri şi platforme precum Reddit arată că numeroşi cumpărători se tem de costuri suplimentare la primirea coletelor, peste preţul produselor şi al transportului.
În realitate, conform prevederilor legale, taxa nu se aplică direct consumatorului final. Responsabilitatea achitării acestei sume revine vânzătorului sau operatorului platformei prin intermediul căreia se realizează tranzacţia. Se va aplica doar dacă acesta se află în afara UE. Colectarea va fi realizată de Poşta Română sau firmele de curierat. Acestea vor declara lunar sumele către ANAF şi le vor vira la bugetul de stat.
Această decizie face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a Uniunii Vamale, în contextul creşterii accelerate a comenzilor online din afara spaţiului comunitar. Eurostat indică faptul că, numai în 2024, în statele membre au ajuns aproximativ 4,6 miliarde de colete cu valoare redusă, majoritatea expediate din China.
Volumul ridicat a generat probleme legate de concurenţa neloială, siguranţa produselor şi pierderile fiscale. Astfel, autorităţile europene şi naţionale, au fost determinate să adopte măsuri suplimentare.
Taxa fixă per colet va afecta în principal platformele care comercializează produse ieftine, de valoare mică, precum accesorii, gadgeturi sau articole vestimentare low-cost. Acestea vor trebui să decidă dacă vor transfera costul către clienţi prin creşterea preţurilor sau dacă îl vor suporta parţial pentru a rămâne competitive.
Pentru a evita costurile suplimentare, unele platforme ar putea lua în calcul mutarea stocurilor în depozite situate pe teritoriul Uniunii Europene. Deşi această opţiune presupune investiţii mai mari şi o logistică mai complexă, livrările din interiorul UE nu vor fi supuse taxei. Strategia este deja utilizată de anumiţi retaileri internaţionali şi ar putea deveni mai frecventă odată cu aplicarea noilor reguli.
Pe termen mediu, noua taxă ar putea avantaja comercianţii care vând deja din interiorul UE şi producătorii locali. Eliminarea avantajului de preţ pentru vânzătorii extracomunitari poate contribui la echilibrarea concurenţei, mai ales în segmentul produselor ieftine, achiziţionate impulsiv.
Taxa de 25 de lei se va percepe pentru colete cu valoarea declarată de până la 150 de euro, provenite din vânzări la distanţă din afara UE. Nu se aplică pentru coletele nelivrate, iar în cazul retururilor, suma nu se restituie. Măsura este inclusă în pachetul legislativ fiscal nr. 2, adoptat de Parlament, şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026. Obligaţiile privind colectarea şi raportarea sunt stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2013.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












