Cine preia frâiele unei pieţe care falimentează liderii?

Autor: Mircea Nica Postat la 10 aprilie 2023 107 afişări

Cine preia frâiele unei pieţe care falimentează liderii?

Odată cu prăbuşirea Euroins România, fostul lider al pieţei RCA, după ce a preluat ştafeta falimentară de la City Insurance, jucătorii rămaşi au început să absoarbă cei peste 2,7 milioane de foşti clienţi ai Euroins, iar întrebarea este între cine se mai împarte piaţa RCA de data aceasta şi, cel mai important, cine ar fi dispus să preia frâiele unei pieţe care falimentează liderii.

Groupama Asigurări este jucătorul care a ajuns liderul întregii pieţe a asigurărilor cu ajutorul preluării unei cote semnificative pe zona RCA ♦ Şi Allianz-Ţiriac a absorbit din şocul lăsat în urmă de City Insurance, dar ritmul a fost unul mai prudent ♦ Pe de altă parte, jucători precum Grawe şi Axeria Iard vin din urmă şi ar putea prelua şi ei mai mult RCA, dar ascensiunea nu îi poziţionează neaparat în fruntea clasamentului RCA.

Odată cu prăbuşirea Euroins România, fostul lider al pieţei RCA, după ce a preluat ştafeta falimentară de la City Insurance, jucătorii rămaşi au început să absoarbă cei peste 2,7 milioane de foşti clienţi ai Euroins, iar întrebarea este între cine se mai împarte piaţa RCA de data aceasta şi, cel mai important, cine ar fi dispus să preia frâiele unei pieţe care falimentează liderii.

După falimentul City Insurance, liderul clar al pieţei RCA a fost Euroins România, având în vedere cota semnificativă pe care o deţinea pe acest segment, de peste 33%. Ulterior, jucători noi precum Axeria Iard şi Hellas Direct au intrat pe segmentul RCA prin freedom of establishment (FOE), ceea ce a readus un număr rezonabil de jucători care să preia şi să împartă cota de piaţă de circa 45% lăsată în urmă de City Insurance şi cei peste 3,1 milioane de clienţi.

Deşi de-a lungul ultimului an şi jumătate preţurile poliţelor RCA au crescut, şocul cel mai mare a fost dat de diferenţa dintre preţul pe care City Insurance îl practica şi preţul normal, care asigura un nivel optim de funcţionare a unei companii de asigurări, automat acesta fiind dublu comparativ cu cel mai mic preţ de până atunci.


Problema care apare însă pentru jucătorii RCA de obicei este atunci când încep să deţină o cotă de piaţă pe RCA de  30% sau peste.


Pe lângă revenirea la un nivel relativ stabil al preţului, companiile de asigurări, puse în situaţia de a accepta şi absorbi clienţi noi, pe care nu îi targetau neapărat, nivelul riscului la care s-au expus a crescut, prin urmare au majorat tarifele pentru a reflecta riscurile respective. De asemenea, cu fiecare majorare a riscului şi captare de clienţi noi şi capitalul trebuia majorat. Pe lângă această majorare, s-a adăugat inflaţia care a atins maxime nemaivăzute de ani de zile şi, în acelaşi timp, crizele suprapuse au accentuat presiunea, mai ales pentru grupurile mamă ale companiilor care aveau şi o anumită expunere în Rusia.

Cu toate acestea, prăbuşirea Euroins România a transformat şocul celui mai mare faliment din industria asigurărilor din România într-un haos care a atins cote maxime. Pe lângă paguba lăsată în urmă de Euroins care poate ajunge la circa 1 mld. euro cumulat cu gaura lăsată de City Insurance, piaţa RCA va avea nevoie în continuare de un lider şi jucători indiferent dacă se va apela la o metodă de plafonare sau nu.

Surse din piaţă au spus pentru ZF că Groupama ar prelua conducerea pieţei RCA, ajungând deja la o cotă de circa 35%, în timp ce Allianz-Ţiriac ar fi ajuns la o cotă de piaţă  25%, Axeria Iard şi Grawe la 10%, iar restul pieţei s-ar împărţi între jucătorii rămaşi. Având în vedere incertitudinea cu care se confruntă asigurătorii RCA, situaţia s-ar putea schimba radical, mai ales în condiţiile în care companiile deja se gândesc de două ori la activitatea pe acest segment, care s-a dovedit a fi păgubos până de curând, iar acum ar putea ajunge la o destabilizare totală.

Odată cu creşterea volumului de prime brute subscrise pe zona RCA a companiei Groupama de 17 ori în prima jumătate a anului 2022, până la 877 mil. lei, faţă de perioada similară din 2021, asigurătorul a trebuit să îşi majoreze capitalul cu aproape 200 mil. lei. La finalul primelor nouă luni din 2022, Groupama ajunsese la subscrieri de peste 2,16 mld. lei, iar doar pe segmentul RCA, volumul subscrierilor a fost de 1,1 mld. lei, de 9 ori mai mare faţă de primele nouă luni din 2021, ceea ce înseamnă că la finalul lunii septembrie 2022 ponderea asigurărilor RCA în portofoliul Groupama era aproape de 50%. Pe de altă parte, şi Allianz-Ţiriac a ajuns la finalul anului 2022 la o pondere RCA în totalul portofoliului de 50%.

Problema care apare însă pentru jucătorii RCA de obicei este atunci când încep să deţină o cotă de piaţă pe RCA de 30% sau peste, spun surse din piaţa asigurărilor pentru ZF. Astfel, o companie de asigurări, odată cu o cotă de piaţă semnificativă şi un număr destul de mare de clienţi RCA poate ajunge la un blocaj operaţional.

Din data de 17 martie 2023, Euroins România a rămas fără licenţa de funcţionare, iar ASF a constatat insolvenţa şi a demarat promovarea cererii de deschi­dere procedurii de faliment împotriva companiei. Până acum, FGA a primit peste 16.000 de cereri de plată, incluzând şi denunţări de poliţe şi peste 1.700 cereri de deschidere de dosare de daună.

În ultimii 15 ani, Euroins România a ajuns de la subscrieri de 142,8 mil. lei şi o cotă de piaţă de 2,02%, la circa 2,4 mld. lei în primele 11 luni din 2022 şi o cotă de piaţă care cel mai probabil se află la circa 16% la finalul anului 2022 per total. În ceea ce priveşte cota de piaţă pe segmentul RCA, Euroins a ajuns la finalul anului 2022, conform calculelor ZF pe baza datelor preliminare ale ASF, de 32,7%, însemnând circa 2,6 mld. lei subscrieri pe zona RCA la finalul anului 2022.

Euroins împreună cu City Insurance au condus piaţa RCA timp de doi-trei ani, aceste două firme fiind cu preţurile cele mai mici din piaţă, având o cotă de piaţă cumulată de circa 75%, până când City Insurance a intrat în faliment. Euroins a preluat conducerea pieţei RCA, după ce a beneficiat de pe urma majorării tarifelor la poliţele RCA, ba chiar la finalul anului 2021 se clasase ca lider al întregii pieţe.

Până în momentul prăbuşirii, Euroins s-a confruntat cu diferite probleme, atât din perspectiva întârzierii la plată a daunelor, cât şi raportări greşite, incomplete, constituiri de rezerve de daună incorecte, fapt pentru care doar în ultimii trei ani, în urma a 17 controale efectuate la Euroins România, s-au impus sancţiuni în valoare cumulată de peste 16 mil. lei

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.