Cine este Vlad Vaida, omul din spatele celui mai urmărit videoclip de pe TikTok în România. Postarea a înregistrat 5 milioane de vizualizări şi 700.000 de aprecieri

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 26 august 2020 300 afişări

Cine este Vlad Vaida, omul din spatele celui mai urmărit videoclip de pe TikTok în România. Postarea a înregistrat 5 milioane de vizualizări şi 700.000 de aprecieri

Vlad Vaida, un creator de conţinut din Cluj – celebru pentru seria „Eşti român dacă...”, a reuşit să doboare toate recordurile de pe TikTok în România, înregistrând 5 milioane de vizualizări şi peste 700.000 de aprecieri la o postare care a ajuns virală în doar câteva ore.

Ducând la capăt o provocare din cadrul platformei de video-sharing, Vlad Vaida a preluat sunetul unui fan entuziasmat din Statele Unite, care îşi întâlneşte idolul, pe celebra dansatoare Addison Rae.

Vlad Vaida este unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi TikTok-eri din România, depăşind în doar câteva luni 500.000 de urmăritori pe cele două conturi pe care le administrează.

Reţeaua de socializare TikTok a explodat în popularitate în ultimii doi ani. Aplicaţia înregistrează două miliarde de utilizatori la nivel global şi a raportat 700 de milioane de utilizatori activi în luna iulie. Săptămânile trecute, investitorii din cadrul ByteDance – compania-mamă a TikTok – evaluau platforma video la 50 de miliarde de dolari, cu mult peste rivalul Snap care înregistrează în prezent o capitalizare de 31 de miliarde.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tiktok,
farsa,
videoclip,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.