Marea mahmureală? Politicul a devenit un show, iar oamenii se gândesc mai mult la vacanţe şi examene
Gradele tot mai multe din termometre par să fi adus cu ele o oarecare stare de relaxare sau cel puţin detaşare. Poate e gândul la concedii, poate e presiunea examenelor (capacitatea şi bacul). Dar circoteca de pe scena politică nu mai inflamează atât de mult ca până nu de mult spiritele şi nici pieţele. La ora la care scriu acest material (23 iunie, ora 16.00), nu numai că nu avem guvern, dar nici nu se întrezăreşte vreo soluţie viabilă. Noaptea trecută, Adrian Veştea nu a primit voturile necesare din partea Parlamentului. Azi de dimineaţă, vânzoleala din scena politică a continuat cu consultări, ameninţări, cuvinte grele, învinuiri.
Dar cea mai bună veste a zilei a fost titlul din ZF despre stabilitatea pieţelor în ciuda acestor turbulenţe. Cursul era stabil, bursa îşi vedea de treabă. Familia Popa, care deţine afacerea Transavia, anunţa o investiţie de 200 de milioane de euro într-o fabrică din Alba, iar Consiliul Concurenţei aviza tranzacţia anului în retail, prin care fraţii Pavăl de la Dedeman pot prelua Carrefour România. Business as usual, dacă nu cumva chiar mai multe veşti bune decât cele rele.
După cortizol pompat în doze mari pentru diverse alte evenimente anterioare din scena politică, apele par mult mai calme în prezent.
Politicul pică tot soiul de examene, dar poporul pare mai interesat de subiectele de la proba de limba română la capacitate sau emoţiile legate de apropierea bacului.
Şi nu e nicio glumă cu examenele - bune, proaste, contestate, contestabile - oricum ar fi ele. Pentru că deşi, fireşte, politicul ne afectează direct şi imediat, iar intrarea ţării în junk poate avea efecte dintre cele mai urâte, nici la educaţie nu stăm bine deloc. Iar pe termen lung asta ne va durea chiar mai tare decât, în prezent, inflaţia şi valul de concedieri. „Pentru viitorul României, nu există realmente nimic mai urgent şi important decât reducerea abandonului şcolar. Fără autostrăzi şi stadioane mai supravieţuim, dar fără copii şi mai ales copii educaţi, suntem în pericol de dispariţie”, avertizează Mihai Bârsan, cofondator al Pareto Report, un studiu care face radiografia în amănunt a consumatorilor români. El povesteşte, în materialul de copertă din această ediţie, că mai mult de 60% din tinerii României nu ajung să ia bacalaureatul (cei mai mulţi pentru că abandonează şcoala). Ceea ce arată o imagine foarte îngrijorătoare pentru viitor. „Nu doar că avem o natalitate foarte mică, dar cei mai mulţi copii care se nasc se pierd pe drum.” Datele statistice oficiale agregate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării arată că an de an numărul total de înscrişi la bacalaureat tinde să fie cu aproximativ 20.000 - 30.000 mai mic decât totalul teoretic al elevilor care au intrat iniţial în sistem la acel nivel de studiu din cauza abandonului doar pe parcursul ultimului an. Dar pierderile sunt permanente, între clasa pregătitoare şi a XII-a sunt copii care renunţă la şcoală.
Datele mai arată că nivelul celor cu studii superioare din ţara noastră este clar sub media europeană, unde ţinta este de 45% în următorii ani, cu şanse de a fi atinsă. În România, ponderea celor cu educaţie superioară este de 23%, cu oscilaţii în ultimii ani.
Nu e nicio bucurie să fii chior în împărăţia orbilor, şi este tot mai periculoasă şi apăsătoare scindarea societăţii în două tabere care au tot mai puţine lucuri în comun – de la grad de înţelegere, discernământ, disponibilitate de dialog, cunoştinţe, năzuinţe etc. Cu toate acestea, distanţa dintre cele două Românii pare să se mărească tot mai mult, nicidecum să scadă. „Există românii paralele, iar distanţa între ele creşte mai ales pentru tineri”, punctează Mihai Bârsan. Altfel spus, dacă nu vă place prezentul, puteţi fi siguri că nici viitorul nu va fi pe placul vostru.
Având aceste gânduri în minte, laolaltă cu cele legate de vacanţe, parcă viaţa nu pare desprinsă chiar dintr-o operă de-a lui Kafka, dar cel puţin la fel de bizară, ciudată, pe alocuri chiar ilară ca şi pelicula „Marea mahmureală”.
Sondajul săptămânii
Noua normalitate pare a fi jonglarea cu tot soiul de dificultăţi, inclusiv din partea scenei politice, a economiei, a societăţii. Sondajul derulat săptămâna trecută pe platformele de LinkedIn ale BUSINESS Magazin şi ZF investighează cum a fost prima jumătate de an pentru mediul de afaceri.
Cum a evoluat businessul tău în prima jumătate a anului 2026?

Ioana Mihai-Andrei este redactor-şef, Business Magazin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











