Cine este austriacul îndrăgostit de vinul românesc

Autor: Andra Stroe Postat la 24 august 2019 152 afişări

„Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici.”

Cine este austriacul îndrăgostit de vinul românesc

Miron Radic a crescut în Austria şi, la doar 30 de ani, a devenit mâna dreaptă a miliardarului austriac Alfred Beck într-un business încă mic, dar pornit din pasiune – producătorul de vin Crama Liliac. În urmă cu doi ani a preluat conducerea companiei amb Wine Company şi în prezent coordonează atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional. El a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani. Pasionat de domeniul vitivinicol, şi-a realizat chiar şi tema de licenţă pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena. Executivul de la amb Wine Company face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cramei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru a putea gestiona mai uşor businessul. „Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil. Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din  judeţul Mureş.

Profilul lui Miron Radic a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.