Incendiile din Pădurea Amazoniană. Mesajul Papei Francisc, după tradiţionala slujbă "Angelus" de duminică

Autor: Ana Obretin Postat la 25 august 2019 88 afişări

Papa Francisc s-a declarat "îngrijorat" din cauza gravelor incendii din Pădurea Amazoniană, "acest plămân vital al planetei noastre", după tradiţionala slujbă "Angelus" de duminică, oficiată în Piaţa San Pietro de la Vatican, potrivit Le Figaro.

Papa Francisc, care va organiza, în toamnă, o mare conferinţă mondială despre Amazonia, a făcut apel la cei aproximativ 1,3 miliarde de catolici de pe planetă "să se roage pentru ca, graţie angajamentului tuturor, aceste incendii să fie stinse cât mai repede posibil".

Papa s-a întâlnit în luna mai cu şeful indigenilor Raoni, venit să alerteze liderii europeni privind defrişările din Amazonia. Liderul poporului nomad kayapo încerca şi să colecteze suma de aproximativ 1 milion de euro necesară pentru protejarea rezervaţiei Xingu din Brazilia.

În enciclica "Laudato si" din mai 2015, un text în care a abordat şi tema ecologiei, papa a denunţat exploatarea masivă a Pădurii Amazoniene "din cauza unor enorme interese economice internaţionale".

În ianuarie 2018, suveranul pontif argentinian în vârstă de 82 de ani a vizitat Puerto Maldonado, un sat din sud-estul statului Peru înconjurat de junglă amazoniană, unde s-au strâns mii de indigeni peruani, brazilieni şi bolivieni. Papa a denunţat atunci "marile presiuni exercitate de puternice interese economice care îşi dispută petrolul, gazele, lemnul, aurul şi monoculturile agro-industriale".

Pentru Francisc, acest prim voiaj în Amazonia a dat startul pregătirilor pentru sinodul din octombrie care va fi consacrat Pădurilor Amazoniene, ce ocupă 43% din suprafaţa Americii de Sud şi unde trăiesc aproape trei milioane de indigeni.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PAPA,
PĂDUREA AMAZONIANĂ,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.