Chiriţoiu: Vom finaliza în acest an investigaţiile privind Loteria, cardurile bancare şi retailul

Postat la 20 martie 2013 21 afişări

Printre investigaţiile pe care Consiliul Concurenţei le va finaliza în acest an se numără cea privind contractul dintre Loteria Română şi trei firme cu capital grecesc, caz analizat în paralel şi de Comisia Europeană, dar şi cele care vizează construcţia de drumuri şi piaţa cardurilor bancare.

Chiriţoiu: Vom finaliza în acest an investigaţiile privind Loteria, cardurile bancare şi retailul

 Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei anul trecut în cazul Loteriei Române va fi finalizată în a doua jumătate a anului, a declarat miercuri Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.

"Comisia Europeană se uită dacă este ajutor de stat, iar noi ne uităm dacă este încălcată legea. Avem investigaţie deschisă acum un an şi este un caz similar cu cel cu «băieţii deştepţi» din energie. Contracte încheiate pe termen foarte lung, din cauza cărora există suspiciunea că piaţa este închisă şi nu este permisă intrarea altor jucători", a explicat Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a declanşat anul trecut o investigaţie în cadrul căreia analizează, pe de-o parte, contractul încheiat între Loteria Română şi trei societăţi cu capital grec (Intracom, Intralot şi Lotrom), având ca obiect jocul de noroc denumit videoloterie, iar pe de altă parte reglementarea care încadrează videoloteria în categoria jocurilor loto, pentru care Loteria Română are exclusivitate, şi nu slot-machine, desfăşurat pe piaţa concurenţială.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/chiritoiu-vom-finaliza-in-acest-an-investigatiile-privind-loteria-cardurile-bancare-si-retailul-10679420
10679420
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.