China condamnă la moarte un fost executiv al unuia dintre cei mai mari manageri de active din ţară, acuzat de corupţie şi mită

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 10 ianuarie 2021 330 afişări

China condamnă la moarte un fost executiv al unuia dintre cei mai mari manageri de active din ţară, acuzat de corupţie şi mită

Un fost executiv al unuia dintre cei mai mari manageri de active din China a fost condamnat la moarte în urma unui caz de corupţie, bigamie şi luare de mită, suma fiind estimată la 212 milioane de euro, scrie Deutsche Welle.

Lai Xiaomin, fost membru al Partidului Comunist din China, şi-a mărturisit faptele în cadrul unei emisiuni a televiziunii naţionale CCTV din ianuarie 2020.

Canalul a publicat imagini din apartamentul fostului bancher din Beijing, înfăţişând mai multe safeuri şi dulapuri pline cu cash.

Lai a ocupat funcţia de preşedinte al China Huarong Asset Management până în 2018, când autorităţile au început să îi investigheze acţiunile. Ulterior, judecătorii din oraşul Tianjin au anunţat că acesta a abuzat de poziţia pe care a deţinut-o pentru a obţine „cantităţi imense de bani”, iar comportamentul său a „pus în pericol securitatea sistemului financiar” al statului.

Mai mult, Lai a fost găsit vinovat de bigamie în condiţiile în care a trăit cu o femeie „pentru o perioadă lungă de timp” în afara căsniciei, fiind tatăl a mai mulţi copii ilegitimi.

Autorităţile i-au ridicat funcţia în aprilie 2018 ca parte a programelor anti-corupţie, alimentate de preşedintele Xi Jinping.

În timpul emisiunii de anul trecut, Lai a declarat că „nu am cheltuit niciun cent, n-am avut curajul să-i cheltui”. Canalul publică adesea interviuri cu diferiţi suspecţi care îşi recunosc faptele înainte de a intra într-o sală de judecată.

Avocaţii specializaţi în drepturile omului spun că metoda a fost creată pentru a-i intimida pe potenţialii infractori.

Ultimul oficial de rang înalt care a fost condamnat în mod oficial la moarte este politician Zhao Liping, fiind acuzat de crimă în 2016 şi executat în mai 2017.

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.