China anunţă că a depistat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 01 iunie 2021 20 afişări

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din provincia Jiangsu din estul Chinei a fost confirmat ca fiind primul caz uman de infecţie cu tulpina H10N3 a gripei aviare, a anunţat marţi Comisia Naţională de Sănătate (NHC) din China, relatează Reuters.

China anunţă că a depistat primul caz din lume de gripă aviară H10N3 la om

Bărbatul, rezident al oraşului Zhenjiang, a fost internat în spital pe 28 aprilie după ce a dezvoltat febră şi alte simptome, a transmis NHC într-un comunicat.

El a fost diagnosticat cu virusul gripei aviare H10N3 pe 28 mai, dar nu s-au oferit detalii despre modul în care bărbatul a fost infectat cu virusul.

H10N3 este o tulpină patogenă scăzută sau relativ mai puţin severă a virusului şi riscul de răspândire pe scară largă este scăzut, a adăugat NHC.

Bărbatul era stabil şi gata să fie externat din spital. Nu au fost găsite alte cazuri printre contactele sale apropiate.

Multe tulpini diferite de gripă aviară sunt prezente în China şi unele infectează sporadic oamenii, de obicei pe cei care lucrează cu păsări de curte. Nu a existat un număr semnificativ de infecţii umane cu gripă aviară de când tulpina H7N9 a ucis aproximativ 300 de persoane în perioada 2016-2017.

Totuşi, acest caz este aparte, deoarece niciun alt caz de infecţie umană cu tuplina H10N3 nu a fost raportat anterior la nivel global, a spus NHC.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
om,
gripă aviară

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.