China a organizat exerciţii de luptă în jurul Taiwanului în timpul vizitei unui senator american

Autor: Petru Mazilu Postat la 08 iulie 2022 23 afişări

Reprezentanţii armatei chineze au declarat vineri că în jurul Taiwanului au fost organizate exerciţii militare în timp ce un senator american de rang înalt se afla la Taipei pentru o întâlnire cu preşedintele Tsai Ing-wen, potrivit Reuters.

China a organizat exerciţii de luptă în jurul Taiwanului în timpul vizitei unui senator american

China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu, se irită la orice formă de interacţiune oficială între oficialii americani şi taiwanezi şi descrie în mod obişnuit insula ca fiind cea mai sensibilă şi importantă problemă în relaţiile sale cu Washingtonul.

Exerciţiile, anunţate de Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, au fost organizate ca răspuns la „provocările" Statelor Unite şi Taiwanului, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian.

Mai multe avioane de vânătoare chineze au traversat vineri linia mediană a Strâmtorii Taiwan, în partea de nord a acestei căi navigabile, a declarat pentru Reuters o sursă din Taipei informată, adăugând că avioanele nu au intrat în spaţiul aerian al insulei.

Avioanele „au zburat direct peste" linia mediană şi apoi „s-au învârtit în cerc" efectuând operaţiuni tactice, a mai spus sursa, adăugând că Taiwanul a trimis avioane de luptă pentru a intercepta avioanele chinezeşti.

Purtătorul de cuvânt chinez Wu a declarat că vizita senatorului american Rick Scott în Taiwan a subminat grav relaţiile sino-americane şi a escaladat tensiunile în strâmtoarea Taiwan.

Secretarul de stat american Anthony Blinken urmează să se întâlnească cu ministrul chinez de externe Wang Yi sâmbătă, în cadrul reuniunii miniştrilor de externe G20 din Bali.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
taiwan,
senator,
exerciţii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.