Cererea pentru noi locuinţe este în creştere, dar dezvoltatorii se lovesc de materialele de construcţii tot mai scumpe şi de lipsa autorizării noilor proiecte

Autor: Bogdan Alecu Postat la 20 aprilie 2022 68 afişări

Dezvoltatorii subliniază că lipsa coerenţei în decizii reprezintă o problemă care cauzează pierderi. „Preţul fierului, al materialelor de construcţii creşte.

Cererea pentru noi locuinţe este în creştere, dar dezvoltatorii se lovesc de materialele de construcţii tot mai scumpe şi de lipsa autorizării noilor proiecte

Dezvoltatorii subliniază că lipsa coerenţei în decizii reprezintă o problemă care cauzează pierderi. „Preţul fierului, al materialelor de construcţii creşte.  Este o problemă şi va continua cel puţin până la finalul anului. E o presiune mare pe producţie, pe preţul de fabricaţie şi, pe de altă parte, avem şi cerere. În Bucureşti nu se mai aprobă proiecte, legislaţia este interpretată de fiecare cum crede. Şi avem o problemă. Vedem discursuri despre „mafia imobiliară“ din partea autorităţilor. Se merge la primărie cu proiecte cu spaţii verzi făcute pe genunchi, dar în final, la recepţia lucrării este prezent şi un reprezentant al primăriei, unul al ISU. Ei au drept de veto. Deci nu este doar vina dezvoltatorului pentru proiectele care apar, ci şi a autorităţilor“, a subliniat Antoanela Comşa, preşedinte al Gran Via România.

Preţurile vor continua să crească, în condiţiile în care cererea se menţine, iar materialele de construcţii se scumpesc de la o săptămână la alta. Mai mult, în lipsa unor noi proiecte în Bucureşti, sunt clienţi care se uită către proiectele din Ilfov.

„Preţurile vor creşte anul acesta cu 15% pe segmentul rezidenţial nou. Am avut deja 8,5% pentru piaţa veche. Dar avem şi creşteri salariale în acelaşi timp, iar cota de TVA de 5% impactează segmentul middle market şi middle-upper market. Se vede o creştere a vânzărilor de locuinţe pe zona Ilfov pe fondul blocajului din Capitală. Se vede încă din 2020. A fost o creştere spectaculoasă a vânzărilor pe zona de case în timpul pandemiei“, a spus Maria Andrei, vicepreşedinte al companiei de consultanţă SVN România. 

Mai mult, clientul acum nu mai doreşte doar un apartament, ci se orientează după proiecte care vin cu funcţiuni în plus, iar cele pentru copii cântăresc cel mai mult. „Proiectele care includ o parte de educaţie, grădiniţă, şcoli, alte facilităţi se vând mai repede. Mai ales la cei care cumpără 3-4 camere, nu neapărat cei care caută studiouri şi 2 camere pentru investiţii. Familiile preferă să amâne achiziţia în speranţa că vor apărea astfel de proiecte integrate care să le uşureze viaţa. Avem de exemplu în Străuleşti doi dezvoltatori care au decis să lucreze împreună, să aibă un concept integrat, o comunitate integrată“, a spus Maria Andrei. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.