Cererea de insolvenţă a AnimaWings are termen de judecată pe 14 octombrie

Autor: Miruna Diaconu Postat la 02 octombrie 2026 9 afişări

Cererea de insolvenţă a AnimaWings are termen de judecată pe 14 octombrie

Tribunalul Bucureşti a stabilit pentru 14 octombrie 2026 primul termen în dosarul de insolvenţă al AnimaWings. Dosarul a fost înregistrat la Secţia a VII-a Civilă pe 30 septembrie, iar prima înfăţişare este programată pentru 14 octombrie, la ora 11:00, în Camera de Consiliu C14.

În dosar, Anima Wings Aviation SA figurează ca debitor, iar Uplift Airport Services SRL ca creditor.

Până la acest moment, instanţa nu a luat o decizie privind deschiderea procedurii de insolvenţă.

Pe 1 octombrie, compania a decis suspendarea tuturor zborurilor. Reprezentanţii AnimaWings au comunicat că decizia este una temporară, fiind valabilă pentru perioada 2-24 octombrie. Începând cu 25 octombrie 2026, odată cu debutul sezonului aviatic de iarnă, AnimaWings susţine că operarea va fi reluată pe baza unui program de zbor revizuit, adaptat aeronavelor disponibile în flotă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
insolventa,
termen,
cerere,
judecare,
decizie,
dosar
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.