CEO-ul Philip Morris International spune că ţigările ar trebuie să fie interzise, iar compania va înceta să mai vândă sub brandul Marlboro în Marea Britanie

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 26 iulie 2021 896 afişări

CEO-ul Philip Morris International spune că ţigările ar trebuie să fie interzise, iar compania va înceta să mai vândă sub brandul Marlboro în Marea Britanie

Directorul executiv al Philip Morris International, producătorul ţigărilor Marlboro în afara Statelor Unite, a declarat că firma pe care o conduce nu va mai vinde ţigări în Marea Britanie în aproximativ 10 zece, potrivit Business Insider.

CEO-ul Jacek Olczak susţine că mişcarea face parte din eforturile companiei de a opri folosirea ţigăilor tradiţionale. De asemenea, Olczak i-a cerut guvernului britanic să interzică ţigările în următorul deceniu, comparându-le cu maşinile pe benzină şi motorină, care vor fi interzise în Regatul Unit începând cu 2030.

„Ne putem imagina o lume fără ţigări. Cu cât se va întâmpla mai repede acest lucru, cu atât va fi mai bine pentru toată lumea. Cu informaţii şi reglementări corecte, evenimentul ar putea avea loc în zece ani în anumite ţări. Iar problema ar putea fi rezolvată odată şi pentru totdeauna”, susţine Olczak.

Philip Morris International operează separat de Philip Morris USA, care produce ţigările Marlboro în Statele Unite şi este o divizie a Altria Group. Compania s-a despărţit de Philip Morris USA în 2008 şi a anunţat recent o serie de planuri prin care se va transforma într-o companie anti-tutun, plănuind să cumpere grupul farmaceutic britanic Vectura, care face inhalatoare pentru astm. Achiziţia este estimată la 1 miliard de lire sterline.

Grupurile anti-fumat din Regatul Unit au criticat mişcarea, acuzând companiile de tutun că încearcă să dea impresia că se gândesc la sănătatea clienţilor, în timp ce vând alte produse pe bază de tutun, scrie The Guardian.

Fumatul ucide la nivel global peste 8 milioane de oameni în fiecare an. Din total, 1,2 milioane de persoane sunt nefumătoare, acestea murind din cauza expunerii constante la fumul de ţigară, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii . Dintre cei 1,3 miliarde de consumatori de tutun la nivel mondial, 80% trăiesc în ţări cu venituri mici şi mijlocii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.