Cei mai mulţi români merg la cumpărături cu maşina personală şi cheltuiesc sub 100 de lei

Autor: Dan Straut Postat la 05 noiembrie 2017 92 afişări

Maşina personală este principalul mijloc de transport pentru 49% dintre românii care merg la cumpărături, iar cheltuiala medie este sub 100 de lei per vizită pentru 53% dintre cei chestionaţi în cadrul unui studiu realizat de Consiliul Concurenţei.

„La nivelul întregului eşantion, se poate observa că maşina personală este principalul mijloc de transport preferat de către persoanele intervievate (49% dintre respondenţi), urmate de cei care merg pe jos, cu o pondere de 29%, iar cei care utilizează transportul în comun reprezintă 19%. Majoritatea persoanelor alocă maxim 10 minute pentru a ajunge la magazinul frecventat cel mai des”, arată autorii studiului.

Majoritatea respondenţilor aleg să meargă cel mult un km (47%), în timp ce 86% din respondenţi merg cel mult 3 km, de acasă până la magazinul frecventat cel mai des, pentru achiziţiile de consum curent. Dintre cei care merg cel mult un km până la magazinul cel mai des frecventat, cei mai mulţi merg pe jos, fiind urmaţi de cei care se deplasează cu maşina.

„Se poate concluziona că marea majoritate a respondenţilor (86%) sunt dispuşi să se deplaseze pe o distanţă de maxim 3 km pentru a realiza cumpărăturile pentru consum curent. Dintre cei care merg cel mult un km până la magazinul frecventat, cei mai mulţi merg pe jos (48%), fiind urmaţi de cei care se deplasează cu maşina (29%)”, arată studiul citat.

De asemenea, „se poate observa că, indiferent care este mijlocul de transport preferat pentru efectuarea cumpărăturilor, în funcţie de timpul de deplasare, cele mai multe persoane au declarat că merg între 6 şi 10 minute, astfel încât 63% se deplasează maxim 10 minute pentru a ajunge la magazinul pe care îl frecventează, în Bucureşti, şi 62%, la nivelul ţării”.

Analizând frecvenţa cu care consumatorii merg să achiziţioneze produsele alimentare şi nealimentare de consum curent, dar şi cât cheltuiesc ei pentru achiziţia acestora, „se poate observa că, indiferent de valoarea cheltuielilor săptămânale realizate din supermarket, respondenţii preferă să meargă de mai multe ori pe lună la supermarket - o dată sau de mai multe ori pe săptămână”. Autorii studiului mai arată că românii care merg la cumpărături cu o frecvenţă mai mare „au tendinţa de a cheltui mai puţin faţă de cei ce merg doar o dată pe saptămână la supermarket”. Cea mai mare diferenţă este la respondenţii care cheltuie sume de până la 50 de lei/vizită.

La întrebarea referitoare la cheltuielile săptămânale, cele mai multe persoane au declarat că pentru produsele de consum curent cheltuiesc săptămânal, indiferent de forma de comerţ vizitată, între 101 şi 200 de lei, existând ponderi semnificative şi apropiate între toate cele 4 intervale analizate până în limita a 300 de lei (sub 50 de lei, 50-100 de lei, 101-200 de lei şi 201-300 de lei).

„Se constată că o pondere de 87% din totalul respondenţilor din Bucureşti cheltuiesc sub 300 de lei, (42% dintre respondenţi cheltuiesc sub 100 de lei, iar 68% dintre aceştia cheltuiesc sub 200 de lei). La nivel naţional, ponderile urmează aceeaşi linie cu cele din Bucureşti, cei mai mulţi respondenţi încadrându-se în intervalul 100-200 lei, 86% din totalul respondenţilor cheltuind sub 300 de lei”, mai arată autorii studiului.

Referitor la cheltuielile săptămânale în magazinele de tip supermarket/comerţ modern, „se poate observa că, în supermarket, 94% dintre respondenţii din Bucureşti cheltuiesc sub 300 de lei şi 53% cheltuiesc sub 100 de lei (ponderile sunt aproximativ la fel şi la nivel naţional – 92% cheltuiesc sub 300 de lei)”.

Pe de altă parte, „numărul de persoane care cheltuie sub 100 de lei şi sub 300 de lei în supermarket este mai mare faţă de distribuţia pentru cheltuielile săptămânale, indiferent de forma de comerţ”. Acest lucru se observă atunci când cei care cheltuiesc sume mai mari în general pentru cumpărături, „în momentul în care îşi defalcă achiziţiile constată că acestea sunt uşor mai reduse în supermarket, trecând astfel la o categorie de cheltuială inferioară”, mai arată autorii studiului.

Consiliul Concurenţei precizează că doar 8% din respondenţi au declarat că, în general, merg la magazinele de cartier şi, doar ocazional, la supermarket. Aceştia au declarat, în proporţie de 59%, că merg pe jos până la magazinele mici de cartier şi aproximativ 50% au venituri nete per gospodărie sub 2.500 de lei. Spre comparaţie, doar 36% dintre cei care merg la supermarket au un venit mai mic de 2.500 de lei.

„Doar 6,7% din totalul persoanelor chestionate au indicat magazinele mici de cartier ca reprezentând magazinele de unde îşi fac, în mod frecvent, principala achiziţie de bunuri de consum curent. Mai mult, 56% din persoanele care se bazează pe magazinele mici de cartier, merg de mai multe ori pe săptămână pentru aprovizionarea principală a gospodăriei şi doar 20% merg o dată pe săptămână la cumpărături”, precizează autorii studiului.

Consiliul Concurenţei a anunţat recent că va modifica modul de analiză a fuziunilor şi achiziţiilor pe piaţa de retail alimentar din perspectiva dimensiunii geografice, reducînd distanţele pe care se găsesc eventualele unităţi competitoare ale acestora.

Măsura este introdusă „ca urmare a schimbărilor apărute în comportamentul companiilor de pe această piaţă, dar şi al consumatorilor”, a precizat instituţia.

Astfel, „când va analiza piaţa relevantă a unui magazin de peste 400 mp, se vor avea în vedere toate magazinele existente (mici şi mari) în aria de 10 minute de mers cu autoturismul faţă de magazinul analizat. Dacă se va analiza un magazin de proximitate, se vor avea în vedere alte magazine de proximitate (cu suprafata mai mică de 400 mp) care se află în aria de 10 minute de mers pe jos faţă de magazinul analizat, dar şi magazinele de dimensiuni medii şi mari (comerţ modern), într-o arie de 10 minute de mers cu maşina faţă de magazinul analizat”.

Ca urmare a acestor măsuri, odată cu aplicarea noului mod de analiză „vor fi mai greu de îndeplinit condiţiile pentru ca autoritatea de concurenţă să autorizeze tranzacţiile care implică magazine ce se află la distanţă mai mică de 10 minute”, a menţionat Consiliul Concurenţei.

 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

În România, 1 din 4 cupluri divorţează. Cum s-a ajuns aici În România, 1 din 4 cupluri divorţează. Cum s-a ajuns aici

Divorţul este un fenomen social tot mai prezent: nu îi ocoleşte nici pe corporatişti, nici pe antreprenori şi, după cum s-a văzut recent în presa internaţională, nici măcar pe cel mai bogat miliardar al globului.

vezi continuarea
ZF.ro
Românii sunt de-a dreptul DISPERAŢI. Trebuie să plătească în plus ZECI de mii de lei peste noapte la un apartament. Este un paradox FĂRĂ precedent Românii sunt de-a dreptul DISPERAŢI. Trebuie să plătească în plus ZECI de mii de lei peste noapte la un apartament. Este un paradox FĂRĂ precedent
Este OFICIAL: Un nou MILIARDAR în România. Surpriza care a venit de unde nu te aştepţi
ProMotor.ro
10 MAŞINI SH care merită toţi banii în 2019. Topul nemţilor pentru autoturisme mai vechi de 8-9 ani, după rata defecţiunilor 10 MAŞINI SH care merită toţi banii în 2019. Topul nemţilor pentru autoturisme mai vechi de 8-9 ani, după rata defecţiunilor
Motivul uimitor pentru care acest BMW din 1986 este scos la vânzare cu aproape 70.000 de euro!
NEMŢII recomandă aceste maşini SECOND HAND, mai vechi de 7 ani
Descopera.ro
Oamenii de ştiinţă au stabilit: Aceasta este mărimea PERFECTĂ a sânilor - FOTO Oamenii de ştiinţă au stabilit: Aceasta este mărimea PERFECTĂ a sânilor - FOTO
Este cunoscută ca GIGI ALPINISTA. Ce a păţit această TÂNĂRĂ care făcea expediţii montane numai în bikini. „Se poate întâmpla, dacă eşti mult prea activ”
Lenin a murit infectat cu SIFILIS de o prostituată franceză. SECRETELE care ies la iveală după 80 de ani
Go4it.ro
Microsoft CONFIRMĂ! Utilizatorii de WINDOWS 10 vor trebui să facă o schimbare în 2019 Microsoft CONFIRMĂ! Utilizatorii de WINDOWS 10 vor trebui să facă o schimbare în 2019
NIKE lansează pantofii care se leagă singuri la şireturi! Au fost inspiraţi de filmul „Înapoi în viitor”
Cel mai de succes telefon MOTOROLA se înoarce în 2019! Design-ul ar putea fi de-a dreptul IMPRESIONANT
Csid.ro
13 lucruri despre gripă şi răceala la copiii de grădiniţă şi şcoală 13 lucruri despre gripă şi răceala la copiii de grădiniţă şi şcoală
Metoda de gătit care te otrăveşte - VIDEO by CSID
Scanerul intraoral in stomatologie: beneficii şi utilizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.