Cei mai buni războinici de pe planetă. Cinci dintre trupele speciale de top din lume

Postat la 03 august 2018 667 afişări

Atunci când o misiune este aproape imposibilă, iar măsurile drastice sunt cruciale pentru a înfrunta obstacolele, este nevoie de forţe speciale. Acestea folosesc echipamente şi tactici neconvenţionale, adaptându-se contextului misiunii. Sunt cunoscute din filmele în care realizează misiuni de eliberare de ostatici, recunoaştere şi alte tipuri de conflicte militare (desigur, filmele, cu rolul lor total sau parţial de propagandă, pot exagera).

Cei mai buni războinici de pe planetă. Cinci dintre trupele speciale de top din lume

Multe ţări au astfel de trupe, dar din acestea, se remarcă câteva, enunţate mai jos.

Navy SEALs - Statele Unite

Acestea sunt probabil cele mai populare, apărând în multe filme (americane). Aceştia sunt antrenaţi să se descurce în orice mediu, deşi funcţia lor principală rămâne strâns legată de mare/apă, scrie War History Online.

În principal, rolul lor este de misiuni rapide. Intră în teritoriul inamic, adună informaţii, distrug ţinte şi salvează ostatici. Şi totul într-un timp foarte scurt. Atunci când nu se află în misiune, se antrenează, ceea ce pentru ei, la fel ca pentru orice alte trupe care fac parte din forţele speciale, este o constantă.

Programul de admitere implică teste extrem de dificile, iar circa 25% dintre cei care se înscriu ajung să fie numiţi Navy SEAL; punct în care, desigur, îşi vor continua antrenamentele.

Sayeret Maktal - Israel

Sayeret şi-a câştigat reputaţia de cele mai eficiente trupe antiteroriste din lume.

În primii ani de existenţă, luptătorii şi comandanţii erau selectaţi în funcţie de abilităţile fizice şi intelectuale. De două ori pe an, există testele de selecţie, care desigur sunt incredibil de dificile.

Cei care reuşesc sunt apoi supuşi unei alte perioade de 18-19 luni de antrenamente intense în arte marţiale, arme, navigaţie, recunoaştere şi alte aptitudini esenţiale pentru a avea succes în misiunile care de cele mai multe ori se desfăşoară în spatele liniilor inamice.

Cititi continuarea pe www.descopera.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.