Cea mai mare asociaţie a companiilor aeriene din lume dezvăluie când am putea să zburăm din nou ca în vremurile normale. Care este termenul oferit de aceasta

Autor: Ioana Matei Postat la 19 mai 2020 523 afişări

Cea mai mare asociaţie a companiilor aeriene din lume dezvăluie când am putea să zburăm din nou ca în vremurile normale. Care este termenul oferit de aceasta

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (The International Air Transport Association - IATA) a publicat o analiză din care reiese că pandemia de COVID-19 va afecta industria aeriană până în 2023. Cel mai afectate vor fi călătoriile de lung curier.

Recuperarea va începe cu zborurile domestice, iar IATA estimează că traficul de pasageri se va întoarce la nivelurle de dinainte de criză în 2023 cel mai devreme. Asociaţia previzionează că cererea globală în 2021 va fi de 24%, sub nivelurile din 2019 şi cu 32% mai scăzută decât previziunea făcută în octombrie 2019.

Această predicţie se bazează pe o deschidere mai lentă a economiilor şi a modului de relaxare a restricţiilor de zbor, cu măsuri de izolare care ar putea să se extindă până în cel de-al treilea trimestru al anului, posibil din cauza unui potenţial al doilea val de coronavirus.

Reprezentanţii asociaţiei cred de asemenea că măsurile de carantinare la sosire vor afecta încrederea în călătoriile aeriene - potrivit unui studiu realizat în rândul călătorilor recenţi,  69% dintre ei au declarat că nu iau în calcul călătoriile dacă acestea implică o perioadă de carantină de 14 zile. Ei solicită guvernelor să găsească alternative pentru menţinerea sau inroducerea unor măsuri de carantină la sosire.

Chiar şi astfel, reconstruirea încrederii pasagerilor va dura mai mult timp, potrivit directorului general şi CEO-ului IATA, Alexandre de Juniac, care este de părere că cei care călătoresc individual sau în interes de serviciu probabil vor putea să îşi administreze singuri într-un mod responsabil modul în care călătoresc. „Avem nevoie de o soluţie pentru călătorii sigure şi fără necazuri fără sens, care să dea încredere şi guvernelor că ţările sunt protejate de aducerea virusului de peste graniţe”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.