Ce spune Câciu, după ce OMV a anunţat că va plăti taxa de solidaritate în Austria

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 ianuarie 2023 147 afişări

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, spune, la Euronews România, după ce grupul OMV a anunţat că va plăti taxa de solidaritate în Austria, impusă de UE, că a fost un anunţ de „marketing de bursă” şi a reamintit că „nu e vorba de a lăsa pe cineva să nu plătească acest impozit pe profitul excepţional”.

Ce spune Câciu, după ce OMV a anunţat că va plăti taxa de solidaritate în Austria

„Fac diferenţa între un anunţ fiscal şi unul de marketing de bursă. E un anunţ pe bursă prin care se exprimă o opinie. Credem că nu intrăm sub scopul acestei ordonanţe”, afirmă Adrian Câciu.

El reaminteşte că „datele fiscale vor fi disponibile la finalul lunii februarie, datele finale vor fi disponibile prin declaraţie pe impozit pe profit în iunie”.

„Pe de altă parte, această ordonanţă nu este împotriva sau referitoare la vreo companie în mod expres. Este vorba despre toate companiile care au activitate în domeniul respectiv. Reprezintă transpunerea unui regulament european care a apărut în octombrie 2022 şi a fost preluat de acolo cuvânt cu cuvânt cum este prevăzută supraimpozitarea sau contribuţia de solidaritate. Singurul lucru pe care l-a făcut statul român, având această oportunitate, a stabilit un nivel de impozitare la 60%, dar a spus, în schimb, dacă faci investiţii, îţi pot da înapoi din banii cu care te-am impozitat dacă vii cu un plan de investiţii”, a explicat Câciu.

Adrian Câciu afirmă că „sunt foarte multe declaraţii că vom face în România şi mai puţine fapte”.

„Toţi aşteptăm să vedem investiţii în energie. Sunt foarte multe declaraţii că vom face în România şi mai puţine fapte. Aici aş aştepta şi nu am dubii. Să nu uităm ceva: companiile din domeniul energetic deja sunt supraimpozitate. Aici există încă un instrumente de supraimpozitare care se adaugă celorlalte. Nu e vorba de a lăsa pe cineva să nu plătească acest impozit pe profitul excepţional. Pentru ce să-l plătească? Nu se duce nici în zona de pensii şi nici în zona de salarii. Acest supraimpozitări au o destinaţie foarte clară - pentru compensarea preţului la factură şi pentru investiţii în domeniul energiei. Se întorc oarecum către sector, dar să vedem investiţii”, a mai afirmat el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
câciu,
omv,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.