Ce pot face pasagerii afectaţi de anularea curselor aeriene? Vola.ro: Rambursarea unui bilet de avion poate să dureze câteva săptămâni

Autor: Miruna Diaconu Postat la 01 octombrie 2026 8 afişări

Ce pot face pasagerii afectaţi de anularea curselor aeriene? Vola.ro: Rambursarea unui bilet de avion poate să dureze câteva săptămâni

Compania aeriană AnimaWings a cerut miercuri, 30 septembrie, intrarea în insolvenţă, în timp ce alte companii active pe piaţa din România au confirmat recent anulări de curse, suspendări de rute sau reduceri de capacitate. Problemele tehnice ale aeronavelor, fenomenele naturale, grevele şi creşterea costurilor operaţionale se numără printre factorii care pot perturba programul de zbor, se arată într-un comunicat transmis de Vola.ro.

În cazul zborurilor cărora li se aplică normele europene privind drepturile pasagerilor, atunci când o cursă este anulată, operatorul trebuie să ofere pasagerului posibilitatea de a alege între rambursarea costului biletului şi redirecţionarea către destinaţia finală, la prima cursă disponibilă, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Situaţia poate deveni complicată atunci când sunt anulate simultan mai multe curse sau când o companie îşi reduce semnificativ operaţiunile. Locurile disponibile pe alte zboruri pot fi limitate, iar procesarea rambursării poate dura câteva săptămâni.

Pentru cei care trebuie să ajungă la destinaţie într-o anumită zi, cumpărarea unui nou bilet pe cont propriu poate însemna un cost semnificativ mai mare decât preţul iniţial al călătoriei.

„Avem aproape 20 de ani de activitate pe piaţa din România şi am sprijinit călătorii în perioade dificile, de la pandemia de COVID-19 până la perturbările provocate de conflicte şi de problemele operaţionale ale companiilor aeriene.

Recent, câteva mii de clienţi ai Vola au fost afectaţi de anulări de zbor. Peste 50% dintre aceştia aveau achiziţionat abonamentul Upgrade sau serviciile Trip Protect şi Fast Refund, care îi protejează în caz de anulare sau modificare de zbor”, declară Andreea Iacob, Manager Operaţiuni, Vola.ro.

Potrivit companiei, aceste servicii pot oferi asistenţă în situaţiile eligibile, alternative de zbor sau rambursarea accelerată a banilor, în funcţie de produsul achiziţionat şi de condiţiile aplicabile.

Pasagerii afectaţi de o anulare ar trebui să păstreze confirmarea rezervării, notificarea companiei aeriene şi documentele pentru eventualele cheltuieli suplimentare. Acestea pot fi necesare atunci când solicită rambursarea, o eventuală compensaţie sau despăgubiri în baza unei asigurări.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anulare,
rambursare,
bilet,
pasageri,
avion,
curse aeriene
COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.