În lumea finanţelor şi, mai precis, a fondurilor de capital de risc, există o vorbă: „put your skin in the game”. Această expresie, care înseamnă literal să îţi pui pielea în joc, indică următoarea necesitate: pentru ca un proiect de investiţii finanţat de un fond de capital de risc să aibă succes, trebuie ca şi antreprenorul sau managerul să pună bani în firmă, adică să-şi pună pielea la bătaie.

Exact acest „skin in the game” a lipsit astăzi la votul din Parlament al guvernului Siegfried  Mureşan. Întrebat la ieşirea din sala de plen dacă, după acest eşec major, va pleca şi din Parlamentul European, Mureşan a fost chiar surprins de această întrebare şi a respins această posibilitate cu toată gura: „În niciun caz”.

Ei, aici a greşit cine l-a trimis pe Mureşan după voturi în Parlament. Cine l-a trimis, PNL, premierul Bolojan, coaliţia de partide pe care a reuşit să o încropească, ar fi trebuit să-i condiţioneze accesul la funcţia de premier de asumarea riscului ca, în caz de eşec, să demisioneze şi din Parlamentul European, unde reprezintă România din partea PNL şi unde a făcut, de altfel în aceşti ani o treabă bună.

Funcţia de premier este de cu totul şi cu totul altă anvergură decât cea de parlamentar, chiar şi de europarlamentar.

De fapt, orice parlamentar sau orice europarlamentar ar trebui să-şi dorească să fie premier, o onoare pentru orice cetăţean al României. O onoare de cel mai înalt nivel.

Însă Siegfried  Mureşan nu şi-a dorit această funcţie. Şi ştia toată lumea că nu şi-o doreşte. Dacă i s-ar fi condiţionat candidatura la postul de premier de riscul de a-şi pierde poziţia de europarlamentar cu peste 12.000 de euro pe lună, atunci poate că Siegfried  Mureşan s-ar fi zbătut să treacă în Parlament, pentru că punţile ar fi fost arse în spate.

Nu merge să te duci în faţa Parlamentului şi să ceri voturile când ştii că ai spatele asigurat. Exerciţiul votului de astăzi nu a fost decât o butaforie. Cetăţenii României nu au nevoie de astfel de butaforii.

Dacă tot a fost numit şi a intrat în această cursă de premier, trebuia să facă totul ca să ajungă premier. Dacă ar fi crezut că este singurul care poate salva România în acest moment, ar fi făcut tot ceea ce îi stătea în putinţă să devină premier: să negocieze cu toate partidele din Parlament, să găsească un numitor comun şi să ardă pentru acest obiectiv.

Politica înseamnă şi risc, nu numai joc de picioare cu banii asiguraţi la Bruxelles.

El este trimis la Bruxelles tot de cetăţenii României, care au votat astăzi prin reprezentanţii lor în Parlament, aşa cum sunt ei. Măcar şi pentru parcursul său profesional de politician ar fi trebuit să arate mult mai mult angajament pentru cea mai înaltă funcţie în stat, în afară de cea de preşedinte.

Când Parlamentul numeşte un premier, atunci persoana desemnată este chemată să creadă în rolul său de a conduce ţara către mai bine. Iar pentru asta ar trebui să găsească soluţii de compromis.

Oare, pus în faţa imposibilităţii de a se întoarce europarlamentar, nu ar fi fost Siegfried Mureşan mai ardent pentru a construi o punte către celelalte partide, care ar fi putut să-i dea votul astăzi?

Ar fi rămas în istorie dacă ar fi reuşit. Este un politician tânăr, are viitorul în faţă. Dar, din păcate, ziua de astăzi va fi pentru el ca o povară pe care o va purta mereu în spate. Ar fi fost şi mai demn ca, în momentul -1 cu o zi înainte de a se prezenta în Parlament, sau şi cu jumătate de oră înainte de a se prezenta în Parlament, când i-a fost clar că nu are voturile, să nu se mai prezinte. Ar fi avut mai mult de câştigat pentru demnitatea lui de om şi de politician.

Din păcate, a ascultat complet de ordinele lui Ilie Bolojan, care este, de fapt, adevăratul câştigător al zilei.

Este adevărat că PSD a provocat această criză politică prin iniţierea moţiunii de cenzură, însă asta ţine deja de trecut. Pentru Ilie Bolojan nici guvernul Tomac, nici guvernul Vestea nu au fost bune, iar acum deloc nu a reieşit că, într-adevăr, PNL caută o soluţie de compromis pentru a trece acest guvern.

Aceşti politicieni care se joacă de-a politica, cu spatele asigurat pe bani mulţi la Bruxelles, nu-şi dau seama că răbdarea oamenilor nu este infinită. Când vii în Parlament şi ceri votul oamenilor, fii convins că vrei asta, pune-ţi pielea în joc, arată că îţi pasă de cetăţenii acestei ţări prin propriile tale alegeri şi prin propria ta demonstraţie.

Pentru ce să faci atâta tam-tam, să chemi televiziunile şi să soliciţi atenţia publicului intern şi internaţional, dacă ştii de la început că această iniţiativă este sortită eşecului? Ce vrei să demonstrezi?

Chiar nu se pot aceste două partide pune la masă şi să accepte, spre exemplu, un guvern cu nucleu PSD-PNL, fără Bolojan şi Grindeanu, dacă acesta este cel mai mare obstacol? Stă toată România în orgoliile lor, ca să nu putem merge mai departe cu o alianţă care să menţină România pe parcursul european?

Nu ştim cine a jucat aceste cărţi astăzi, dar nu le-a jucat bine. Lecţia este că individul, oricât ar fi de membru al unui partid sau integrat într-o organizaţie, trebuie să-şi spună părerea şi să refuze să-i fie călcată demnitatea, cum s-a întâmplat astăzi, din păcate, cu premierul nevotat  Siegfried Mureşan.