Ce business are Lukoil în România, cât valorează staţiile şi care este impactul dacă ruşii nu găsesc un cumpărător?

Autor: Roxana Petrescu Postat la 11 noiembrie 2025 33 afişări

Cele mai interesante active pe care ruşii de la Lukoil le au pe plan local în perspectiva unei preluări sunt cele 300 de benzinării. Rafinăria, cu o capacitate mică, 2,5 mili­oane de tone, fără ieşire la mare pentru o aprovizionare facilă, cu greu şi-ar găsi un cumpărător, mai ales în actualul context de piaţă. Închiderea ei ar provoca însă un impact social.

Ce business are Lukoil în România, cât valorează staţiile şi care este impactul dacă ruşii nu găsesc un cumpărător?

 „Benzinăriile fac bani, perimetrul probabil ar reveni la stat, închiderea rafinăriei ar genera mai degrabă un impact social“  Potrivit anuarului ZF Top cele mai valoroase 100 de companii din România, ediţia de anul trecut, valoarea de piaţă a Lukoil România era de 395 mil. euro.

Cele mai interesante active pe care ruşii de la Lukoil le au pe plan local în perspectiva unei preluări sunt cele 300 de benzinării. Rafinăria, cu o capacitate mică, 2,5 mili­oane de tone, fără ieşire la mare pentru o aprovizionare facilă, cu greu şi-ar găsi un cumpărător, mai ales în actualul context de piaţă. Închiderea ei ar provoca însă un impact social. Mai departe, perimetrul pe care ruşii de la Lukoil îl împart în Marea Neagră cu Romgaz cel mai propabil ar intra tot în administrarea statului în absenţa unui cumpărător.

„Benzinăriile fac bani“, spun specialiştii din domeniul energetic. Multe dintre cele 300 de staţii sunt situate în oraşe, acolo unde azi este aproape imposibil de obţinut autorizaţii, motiv pentru care pot deveni apetisante pentru jucătorii care sunt deja în domeniu.

 OMV Petrom, MOL România şi Rompetrol nu au comentat până la închiderea ediţiei dacă analizează o astfel de preluare.

“În cazul opririi unităţii, cel două rafinării care funcţionează, Petrobrazi şi Petromidia, alături de importuri, pot acoperi golul. Nu cred că putem vorbi de un impact la pompă”, mai spun oamenii din sector. Şi acum Petrotel este oprită pentru revizia tehnică, proces care este programat până pe 30 noiembrie.

Pe plan local, de la nivel guvernamental, nu a fost înaintată o decizie clară privind activele Lukoil din România, dar în cazul unei tranzacţii, statul român poate interveni prin intermediul CEISD (n.r. – Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe). Aceeaşi comisie a blocat preluarea E.ON Energie România de către grupul maghiar MVM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Lukoil,
statiile,
energie,
benzinarii,
rafinarie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.