Cât va plăti omul care va călători în spaţiu alături de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 20 iunie 2021 121 afişări

Cât va plăti omul care va călători în spaţiu alături de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume

Licitaţia câştigătoare pentru primul zbor turistic al companiei Blue Origin este de 28 de milioane de dolari, scrie Business Insider.

Câştigătorul va călători în nava New Shepard alături de fondatorul Blue Origin Jeff Bezos, zborul – programat pe 20 iulie – urmând să dureze aproximativ 11 minute. Numele câştigătorului va fi anunţat în următoarele săptămâni, a precizat firma.

Printre cei care vor călători în spaţiu se găseşte şi fratele celui mai bogat om din lume, Mark Bezos. Miliardarul a spus că intenţionează să se concentreze mai mult asupra Blue Origin odată ce va renunţa la funcţia de CEO al Amazon .

Licitaţia a pornit sâmbătă de la 4,8 milioane de dolari şi a ajuns rapid la 28 de milioane. În data de 5 mai, Blue Origin a deschis oficial licitaţia către mai mult de 7.000 de oameni din 159 de ţări. Câteva dintre aceste persoane vor fi contactate în vederea ocupării unui loc în viitoarele zboruri spaţiale, a anunţat Blue Origin.

Banii strânşi în urma licitaţiei vor merge către fundaţia Blue Origin, Club for the Future, despre care compania spune că va contribui la dezvoltarea vieţii în spaţiu şi va inspira tinerele generaţii să îşi construiască o carieră în ştiinţă.

Pentru a se califica pentru aşa-zisa „Astronaut Experience”, participanţii trebuie să se încadreze într-o serie de cerinţe trasate de Blue Origin, incluzând abilitatea de a face faţă înălţimilor, mersul pe suprafeţe neregulate şi completarea unui program de antrenament Blue Origin.

Bezos şi restul echipajului vor pluti în interiorul cabinei timp de trei minute înainte să înceapă procedurile de aterizare.

Între timp, compania spaţială a miliardarului Richard Branson, Virgin Galactic, a vândut bilete de 250.000 de dolari unui număr de aproximativ 600 de pasageri. Ulterior, Bezos a declarat că Blue Origin va începe să ofere preţuri competitive.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
calatori,
spatiu,
plati,
licitatie,
zbor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.